În perioada 22–23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul structurilor teritoriale ale Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier, în urma cărora au depistat mai mulți conducători auto care au încălcat grav legislația rutieră.
Alcool la volan – șofer de 69 de ani, depistat în Sărăuad
La data de 22 noiembrie, în jurul orei 08:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tășnad au oprit, pe strada Principală din localitatea Sărăuad, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din Tășnad.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Conducea cu permisul suspendat – oprit în Valea Vinului
Tot în 22 noiembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Vinului au depistat în trafic, pe DJ 193, un bărbat de 51 de ani, din județul Sălaj, aflat la volanul unui autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză sunt efectuate cercetări pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Minor de 17 ani, depistat conducând fără permis
La data de 23 noiembrie, în jurul orei 04:00, polițiștii Poliției Orașului Tășnad au oprit pe strada Viilor un autoturism condus de un minor de 17 ani, din Săuca.
Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.
Cercetările continuă sub aspectul infracțiunii de conducere fără permis.
Fără permis și sub influența alcoolului – depistat la Homorodu de Sus
Tot în 23 noiembrie, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Beltiug au oprit un autoturism care se deplasa pe DJ 193, în localitatea Homorodu de Sus, la volan aflându-se un bărbat de 39 de ani, din Homoroade.
Acesta nu deținea permis de conducere, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.




















