IRESPONSABILITATE. Val de abateri rutiere grave în județul Satu Mare: mai mulți șoferi depistați sub influența alcoolului, unul reținut

IRESPONSABILITATE. Val de abateri rutiere grave în județul Satu Mare: mai mulți șoferi depistați sub influența alcoolului, unul reținut


În perioada 19–21 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni specifice pentru creșterea siguranței rutiere, fiind constatate numeroase abateri grave de la regimul circulației. Mai mulți conducători auto au fost depistați sub influența alcoolului, iar într-un caz a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr care conducea cu dreptul suspendat.

Șoferi depistați sub influența alcoolului

La data de 19 decembrie, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș au oprit, pe strada Ion Creangă, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Boinești. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În dimineața zilei de 20 decembrie, în jurul orei 05:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au oprit un autoturism pe strada Inăului, condus de un tânăr de 21 de ani, din Gerăușa, rezultatul etilotestului fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 21 decembrie, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug au oprit, pe DJ 193C, în localitatea Viile Satu Mare, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Satu Mare, care avea o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la aceeași dată și oră, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Satu Mare au oprit, pe strada Târnavei din municipiul Satu Mare, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, rezultatul testării fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În dimineața aceleiași zile, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ardud au depistat, pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat de 50 de ani, din localitatea Mădăras, care conducea sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Accident fără victime, dar cu conducere fără permis

La data de 20 decembrie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la un accident rutier produs pe DJ 194B, în localitatea Pelișor.
Un bărbat de 35 de ani, din Cidreag, ar fi pierdut controlul autoturismului, intrând într-un stâlp de beton. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Incidentul nu s-a soldat cu victime.

Tânăr reținut pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat

Cel mai grav caz a fost înregistrat la data de 21 decembrie, în jurul orei 04:30, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au intervenit pe strada Decebal.
Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Turț, aflat sub influența alcoolului, ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un vehicul parcat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză, nu au existat victime, însă față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Satu Mare.

Cercetări în desfășurare

În toate cazurile, cercetările sunt continuate pentru stabilirea exactă a împrejurărilor și pentru aplicarea măsurilor legale.
Reprezentanții IPJ Satu Mare reamintesc că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, precum și de prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble