Județul Satu Mare se regăsește, din nou, pe harta performanței naționale. Călin Iepure a fost inclus în prestigiosul volum „Dicționarul românilor memorabili după 1989”, semnat de scriitorul Ciprian Babiță – primul proiect editorial de acest tip din România contemporană, dedicat oamenilor care au contribuit semnificativ la construcția României de după 1989.
În carte, lui Călin Iepure îi sunt dedicate trei pagini, în care este prezentat drept „memorabil pentru impactul său în dezvoltarea public speaking-ului, leadership-ului și a business networking-ului intenționat în România”. Recunoașterea reprezintă o onoare deosebită, nu doar pentru el, ci și pentru familia Iepure și pentru comunitatea sătmăreană.
De la IT la leadership și comunități antreprenoriale
Parcursul lui Călin Iepure este unul complex și coerent. Absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare și apoi al Facultății de Matematică și Informatică, cu două masterate la Universitatea de Vest din Timișoara – în Inteligență Artificială și Managementul Schimbării și Dezvoltării Organizaționale – el a pornit inițial pe drumul IT-ului. Ulterior, și-a descoperit vocația în zona educației antreprenoriale, leadership-ului și conectării oamenilor.
Campion național de public speaking în 2011 și fost guvernator al Toastmasters România, Călin Iepure a format sute de vorbitori și a influențat generații de antreprenori. În prezent, este CEO și co-owner al BIZZ.CLUB, una dintre cele mai active comunități de business networking din România, cu zeci de cluburi în țară și în diaspora.
Sub motto-ul care îl definește – „Conectarea aduce bunăstarea” – a creat metodologii și concepte educaționale precum Business Networking Intenționat, SELLification, Business Game, GAMES.CONNECT sau Alfa Cards, folosite în traininguri, bootcamp-uri, team building-uri și conferințe naționale și internaționale.
Un lider care inspiră prin exemplu
În interviul inclus în volum, Călin Iepure vorbește deschis despre momentele de cotitură din viața sa, despre rolul mentorilor și despre importanța alinierii cu propriile valori. El subliniază că adevăratul impact vine atunci când reușita personală se transformă în valoare pentru comunitate.
„Viața mea nu e doar despre mine, ci și despre a oferi înapoi”, mărturisește acesta, explicând de ce BIZZ.CLUB este, pentru el, cea mai importantă realizare profesională.
Iar autorul dicționarului, Ciprian Bobiță a transmis ” Călin ne onorează cu prezența lui in Dicționar. A primit o educatie sănătoasă si este un om harnic si inteligent.”
Performanța, o valoare de familie
Reușita lui Călin Iepure se înscrie într-un context mai larg, al unei familii pentru care performanța este o constantă. Fratele său mijlociu, Marius Iepure, este un foarte apreciat dansator sportiv în Marea Britanie, cu o carieră construită în România la Royal Dance Club Satu Mare, prin disciplină, talent și muncă susținută.Iar mezinul familiei, Vlad este la Berlin și împreună cu soția dețin o firmă de success în domeniul artei grafice și designului cu contracte și contacte în SUA.. Drumul celor trei confirmă faptul că valorile cultivate în familie pot genera excelență în domenii diferite, dincolo de granițele României.
O recunoaștere cu valoare simbolică
Dicționarul românilor memorabili după 1989 nu este doar o carte de biografii, ci o cronică a demnității și performanței românești, menită să rămână un reper pentru generațiile viitoare. Faptul că un sătmărean precum Călin Iepure se regăsește între aceste nume confirmă că Satu Mare continuă să ofere României oameni care contează.Pentru familia Iepure, această includere este o mândrie firească. Pentru comunitate, este dovada că munca, caracterul și viziunea pot transforma un destin personal într-un exemplu memorabil.




















