Duminică, 14 decembrie, la Majestic, a avut loc ediția a 3-a a Campaniei Caritabile OneMore Satu Mare, un eveniment care a reunit peste 300 de sătmăreni hotărâți să sprijine o cauză de suflet: renovarea Centrului Maternal „Lorena” din Municipiul Satu Mare.
A fost o seară încărcată de emoție, solidaritate și energie, în care comunitatea locală a demonstrat încă o dată că știe să fie aproape de cei aflați în nevoie. Întreaga sumă adunată din vânzarea biletelor și donațiile suplimentare va fi direcționată către renovarea centrului, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor pentru mamele și copiii care depind de acest sprijin.
Spectacol plin de culoare, ritm și bucurie
Publicul numeros a fost întâmpinat cu un program artistic divers, pregătit să aducă magia sărbătorilor mai aproape. Seara a inclus un concert emoționant de colinde, spectacole de dans pline de energie, demonstrații spectaculoase de Zumba, o tombolă cu premii, invitați surpriză, iar cei mici au fost încântați de apariția lui Moș Crăciun și a Crăciunițelor.
Atmosfera caldă și entuziastă a fost completată de implicarea voluntarilor și a organizatorilor, care au transformat evenimentul într-o adevărată celebrare a generozității.
Simion Ternar, organizatorul acestui eveniment, a declarat că această ediție a depășit toate așteptările, atât ca participare, cât și ca impact. Sprijinul celor peste 300 de participanți arată că Satu Mare este o comunitate puternică, solidară și implicată.
„Împreună putem face diferența” au fost cuvintele cu care Simion Ternar a încheiat seara, fiind o realitate prin care oamenii au demonstrat că dăruirea este cea mai frumoasă formă de putere.




















