Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare a dispus reținerea și ulterior arestarea preventivă a unei persoane cercetate pentru săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat, fapte comise din sedii profesionale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Public, procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat, care este cercetat pentru că, în perioada iulie 2025 – ianuarie 2026, ar fi pătruns de patru ori, fără drept, în sedii profesionale ale unor persoane vătămate. Faptele ar fi fost comise prin scoaterea din funcțiune a camerelor de supraveghere și a sistemelor de alarmă, prin efracție, de unde ar fi sustras cutii cu valori conținând sume de bani, precum și alte bunuri.
Prin ordonanța din data de 8 ianuarie 2026, a fost dispusă reținerea inculpatului, iar în data de 9 ianuarie 2026 procurorul a solicitat instanței arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Reprezentanții Parchetului precizează că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.




















