Educația rutieră – prioritate pentru siguranța traficului
La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o activitate de educație rutieră la sediul S.C. DELGAZ GRID S.A. – Satu Mare, adresată angajaților societății care au și calitatea de conducători auto.
Activitatea s-a desfășurat în intervalul orar 10:00 – 11:30, participând 36 de persoane. În cadrul întâlnirii, polițiștii rutieri au prezentat aspecte esențiale privind legislația rutieră actualizată, principalele contravenții și infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și consecințele nerespectării normelor rutiere, cu accent pe prevenirea accidentelor de circulație.
Educația rutieră reprezintă un pilon esențial al strategiei naționale de siguranță rutieră, alături de controlul traficului și îmbunătățirea infrastructurii. Prin formarea unei culturi rutiere bazate pe respectarea regulilor de circulație și pe conștientizarea riscurilor din trafic, se urmărește reducerea numărului de accidente și diminuarea gravității consecințelor acestora.
Polițiștii rutieri ocupă un rol activ în acest demers preventiv, dezvoltând și implementând programe de educație rutieră destinate tuturor categoriilor de participanți la trafic, inclusiv conducătorilor auto care își desfășoară activitatea profesională în mod curent pe drumurile publice.
Obiectivul acestor activități îl constituie alinierea la țintele europene de siguranță rutieră, respectiv reducerea semnificativă a numărului de victime din accidentele de circulație, în concordanță cu angajamentele asumate de statele membre ale Uniunii Europene – scăderea cu 50% a numărului de decese și răniri grave până în anul 2030, precum și atingerea, pe termen lung, a viziunii „Zero victime” în trafic.
Concepția Poliției Române în domeniul educației rutiere are la bază premisa că factorul uman este decisiv în asigurarea siguranței rutiere. Astfel, toate inițiativele vizează responsabilizarea participanților la trafic și modelarea comportamentului acestora, indiferent de rolul avut – pietoni, conducători auto, bicicliști sau pasageri – de vârstă ori de categoria socială.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare va continua organizarea unor astfel de activități preventive, în colaborare cu instituții și operatori economici din județ, în vederea creșterii gradului de siguranță pe drumurile publice.
Evenimentul s-a derulat ca parte a Planului Național pentru prevenirea indisciplinei pietonilor și bicicliștilor și a Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră.




















