FOTO. Sărbătoarea Botezului Domnului, prăznuită la Catedrala Ortodoxă din Satu Mare

FOTO. Sărbătoarea Botezului Domnului, prăznuită la Catedrala Ortodoxă din Satu Mare
||||

Cu prilejul slăvitului praznic al Botezului Domnului, marți, 6 ianuarie 2026, la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare a avut loc un eveniment liturgic deosebit, la care au participat numeroși credincioși, alături de reprezentanți ai autorităților locale.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind semnificația duhovnicească a Botezului Domnului și importanța reînnoirii vieții creștine prin credință și rugăciune.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a săvârșit Slujba de Sfințire cea Mare a Apei (Aghiasma Mare), moment de profundă încărcătură spirituală pentru credincioșii prezenți, care au primit apa sfințită, păstrată în mod tradițional pe parcursul întregului an.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Doxologia” a catedralei sătmărene, care a contribuit la atmosfera de sărbătoare și solemnitate.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble