Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, trage un semnal de alarmă cu privire la întârzierile în implementarea Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avertizând că România riscă să piardă miliarde de euro din cauza blocajelor administrative și a lipsei de coordonare.
Într-o declarație politică depusă în Parlament, Mircea Govor solicită „transparență și responsabilitate” în gestionarea planului, subliniind că miza nu este una de imagine, ci ține de viitorul concret al țării.
„România riscă să piardă miliarde de euro”
„România riscă să piardă miliarde de euro. Nu din lipsă de bani. Nu din cauza Europei. Ci din cauza întârzierilor, blocajelor și lipsei de coordonare”, afirmă deputatul PSD.
Potrivit acestuia, informațiile apărute în ultimele săptămâni în spațiul public indică întârzieri îngrijorătoare în îndeplinirea unor jaloane esențiale din PNRR, inclusiv jalonul 215, care vizează reforma pensiilor magistraților.
Consecințele pot fi extrem de grave, avertizează Mircea Govor: suspendarea sau chiar pierderea unor fonduri europene vitale pentru dezvoltarea României.
„Acești bani înseamnă șanse reale pentru familiile din România”
Deputatul PSD subliniază că fondurile din PNRR nu sunt simple cifre într-un raport tehnic, ci reprezintă investiții directe în viața de zi cu zi a românilor.
„Acești bani înseamnă șanse reale pentru familiile din România. Înseamnă investiții reale în sănătate, educație, infrastructură, digitalizare și oportunități economice pentru români. Înseamnă proiecte concrete în fiecare comunitate și șansa unei Românii moderne.”
Mircea Govor atrage atenția că fiecare zi de întârziere înseamnă proiecte blocate și comunități afectate, iar acest lucru nu poate fi tratat cu superficialitate.
Solicitări oficiale către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
În declarația sa, deputatul de Satu Mare anunță că a solicitat oficial Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene următoarele clarificări:
-
situația reală a jalonului 215;
-
clarificarea riscurilor privind pierderea fondurilor europene;
-
un calendar concret de remediere;
-
mecanisme clare pentru prevenirea unor astfel de blocaje în viitor.
„Românii nu sunt interesați de dispute politice sterile. Românii vor rezultate. Vor să știe dacă vin sau nu banii europeni”, transmite ferm Mircea Govor.
„PNRR nu aparține unui partid. Aparține României”
Deputatul subliniază că Partidul Social Democrat susține reformele, însă acestea trebuie să fie „responsabile, sustenabile și bine negociate”. În opinia sa, nu pot fi acceptate improvizații, lipsă de coordonare sau negocieri întârziate cu Comisia Europeană.
„PNRR nu aparține unui partid. Aparține României”, afirmă Mircea Govor, sintetizând mesajul politic al intervenției sale.
Mesajul transmis este unul clar:
-
mai puține conflicte;
-
mai multă muncă;
-
mai puține declarații;
-
mai multe rezultate.
În încheiere, deputatul PSD de Satu Mare subliniază că România trebuie să protejeze fiecare euro din fondurile europene, într-un moment decisiv pentru dezvoltarea și modernizarea țării.




















