Deputatul PSD de Satu Mare și președintele organizației județene PSD, Mircea Govor, susține ferm poziția exprimată la nivel național de președintele PSD, Sorin Grindeanu, privind direcția bugetară pentru anul 2026. Social-democrații transmit un mesaj clar: bugetul trebuie să protejeze puterea de cumpărare a românilor, să sprijine mediul de afaceri și să asigure stabilitate socială.
Mircea Govor a subliniat că PSD nu poate susține măsuri care împing populația spre sărăcie sau care generează incertitudine economică. În opinia sa, deciziile majore trebuie luate prin dialog și consultare reală, cu respect față de cetățeni și față de mediul economic.
„Criteriul nostru este simplu: protejarea nivelului de trai, susținerea economiei și respectul față de cetățeni. România trebuie condusă cu echilibru, empatie și responsabilitate”, a transmis liderul PSD Satu Mare.
Totodată, acesta a arătat că, în lipsa unui dialog real în cadrul coaliției, este necesară asumarea politică a deciziilor de către partenerii care nu mai împărtășesc aceste principii. În contextul apropierii rotativei guvernamentale, PSD va analiza responsabil viitorul coaliției, având ca prioritate stabilitatea țării și interesele românilor.
Prin această poziție, PSD își reafirmă rolul de factor de echilibru și stabilitate, angajându-se să apere interesele celor care i-au acordat încrederea.




















