DEZVOLTARE Bilanț 2025 și obiective ambițioase pentru 2026, prezentate de primarul Kereskényi Gábor

DEZVOLTARE  Bilanț 2025 și obiective ambițioase pentru 2026, prezentate de primarul Kereskényi Gábor
|||

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Primăriei Satu Mare, raportul de activitate pentru anul 2025, precum și principalele obiective propuse pentru anul 2026. Edilul a subliniat că anul 2025 a fost unul dificil, marcat de provocări multiple, însă, în ciuda acestora, administrația locală a reușit să ducă la bun sfârșit proiecte majore, să finalizeze proiecte europene și să dezvolte infrastructura și serviciile publice.

Primarul a mulțumit sătmărenilor, pe care i-a numit cei mai importanți parteneri ai administrației locale, subliniind responsabilitatea comună a comunității și a autorităților pentru dezvoltarea orașului. Totodată, a arătat că anul 2026 se anunță unul și mai dificil, cu resurse limitate și cerințe tot mai mari, dar și-a exprimat convingerea că administrația locală va răspunde așteptărilor cetățenilor.

Cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 40 de ani

În anul 2025 au fost finalizate lucrările la Podul Transilvania, cel de-al treilea pod peste râul Someș, considerat cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului din ultimii 40 de ani. Investiția, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, reprezintă mai mult decât o lucrare de infrastructură, fiind un simbol al dezvoltării orașului. Podul hobanat este o construcție unică în nord-vestul României și se alătură Podului Prieteniei ca element definitoriu al municipiului Satu Mare.

Dezvoltarea orașului prin fonduri europene

Comunitatea sătmăreană a beneficiat, începând cu anul 2025, de un nou spațiu modern de relaxare, realizat prin proiectul „Transformarea zonei degradate malurile Someșului între cele două poduri în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020. Proiectul, cu o valoare totală de 8.493.748,01 lei, a transformat o zonă neutilizată într-un spațiu modern de agrement, sport și joacă, promenada devenind un nou loc de întâlnire pentru comunitate.

În anul 2025 s-au aflat în implementare proiecte în valoare de 116.622.344 lei prin POR, 22.399.697,10 lei prin programe transfrontaliere, 333.183.515 lei prin PNRR și 17.351.337 lei prin AFM. De asemenea, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de 175.686.032 lei și au fost depuse la finanțare proiecte în valoare de 27.486.129 lei.

Portofoliul de proiecte aflate în implementare

În cursul anului 2025 au fost implementate numeroase proiecte finanțate din fonduri europene. Prin POR au fost realizate sau sunt în derulare proiecte precum transformarea malurilor Someșului, pasarela pietonală și velo Crinul, precum și regenerarea urbană a cartierului Micro 15. Prin programele transfrontaliere RO-HU a fost implementat proiectul de consolidare a relațiilor interculturale cu județul Szabolcs-Szatmár-Bereg.

Prin PNRR sunt în curs proiecte de creștere a eficienței energetice la blocuri de locuințe, unități de învățământ, achiziția de autobuze electrice, realizarea pistelor de biciclete, modernizarea infrastructurii educaționale și realizarea Planului Urbanistic General. Proiectele finanțate prin AFM vizează eficiența energetică la unități de învățământ, infrastructura sportivă și iluminatul public.

Investiții în infrastructura rutieră, transport și spații verzi

În 2025 au fost realizate lucrări de reabilitare a carosabilului și trotuarelor pe un număr mare de străzi din municipiu. Totodată, avansează lucrările la parcarea etajată de pe strada Mihail Kogălniceanu, care va avea 158 de locuri, inclusiv pentru persoane cu dizabilități și vehicule electrice.

Transportul public a fost modernizat prin achiziția a 17 autobuze electrice, în valoare de 64,2 milioane de lei, finanțate prin PNRR, ceea ce a dus la înnoirea completă a flotei Transurban Satu Mare.

În domeniul spațiilor verzi, în 2025 au fost plantați sute de arbori și mii de plante, au fost amenajate suprafețe extinse de gazon și au fost realizate lucrări de înverzire în toate cartierele. Satu Mare a obținut medalia de argint la competiția europeană „Entente Florale Europe”.

Iluminat public, digitalizare și servicii moderne

În anul 2025 a fost extins și modernizat sistemul de iluminat public în mai multe zone ale orașului și a fost realizat iluminatul ornamental pentru nouă lăcașuri de cult. Procesul de digitalizare a continuat prin dezvoltarea portalului online al Primăriei și implementarea unui sistem de chat cu inteligență artificială, disponibil non-stop, care a înregistrat 12.877 accesări.

Educație, sănătate și servicii sociale

Administrația locală a investit masiv în educație, fiind dotate sute de săli de clasă, laboratoare, cabinete și ateliere de practică, printr-un proiect în valoare de 55 milioane de lei. Au continuat lucrările la extinderea unităților de învățământ și la construirea de noi creșe.

În domeniul sănătății, la Satu Mare a fost deschis un centru oncologic modern, realizat printr-o investiție de peste 10 milioane de euro. În sfera socială, Primăria a continuat să ofere servicii sociale prin Direcția de Asistență Socială și a susținut ONG-urile locale.

Cultură, sport și viață comunitară

În 2025, municipiul a găzduit peste 50 de evenimente culturale majore, sute de activități și zeci de mii de spectatori. Sportul de performanță și sportul de masă au fost susținute prin Clubul Sportiv Municipal Olimpia, evenimente dedicate copiilor și amenajarea pistelor de pumptrack.

Prioritățile pentru anul 2026

Pentru anul 2026, administrația locală a stabilit o listă amplă de priorități care vizează investiții în infrastructură, educație, iluminat public, spații verzi, parcări, regenerare urbană și servicii publice, cu obiectivul de a menține un nivel ridicat al investițiilor din surse locale, europene și guvernamentale.

"Am stabilit lista de priorităţi pentru anul 2026.  -    Reabilităm clădirea Hotelului Sport situată pe strada Mileniului nr. 25 -    Modernizăm și extindem Stadionul Unio -    Amenajăm pădurea urbană Noroieni -    Reabilitarea energetică a blocurilor de locuinţe -    Reconversia și refuncţionalizarea malurilor Someşului - Mal Stâng -    Parcarea supraterană de pe str. Kogălniceanu -    Finalizarea lucrărilor la creșa de pe strada Coroianu -    Continuăm lucrările de modernizare a construcției existente situată pe Bulevardul Muncii nr. 44 și continuăm lucrările la imobilul situat pe strada Horea nr. 6 -    Modernizăm Drumul Luncii, Petalelor, Vinului și Afinelor -    Modernizăm strada Stupilor -    Modernizăm strada Károli Gáspár - tronson 3 -    Extindem iluminatul public pe strada Sighișoara nr. 35C -    Extindem iluminatul public pe strada Ulmului -    Extindem iluminatul public în cvartalul Bulevardul Lucian Blaga – Alecu Russo - Fântânele – Ambudului -    Continuăm lucrările de modernizare a trotuarelor și carosabil pe străzile din municipiul Satu Mare: Aviatorilor, Liviu Rebreanu, Mărășești, Oradea, Sibiului, Sighișoara (între Lunca Sighet și Gabriel Georgescu; între Lunca Sighet și Miron Costin), Azuga, Gorunului, Păltiniș, George Călinescu (între Rodnei și Aleea Ilișești; între Teilor și Axente Sever), Hám János – pietonal, Mihail Kogălniceanu, Retezatului (între Mileniului și Kogălniceanu), București, Griviței, Nicolae Bălcescu, Lucian Blaga -II-, Postăvaru, Cloșca (între Rosetti și Magnoliei), Platanului, Prunilor (între Cloșca și Vânătorilor), Aron Pumnul, Înfrățirii, Pandurilor[, a arătat primarul. „Sunt convins că vom face față așteptărilor cetățenilor noștri. Vom continua să lucrăm împreună pentru ceea ce contează cu adevărat și să facem lucruri bune pentru sătmăreni”, a transmis primarul Kereskényi Gábor, reafirmând direcția de dezvoltare a municipiului Satu Mare.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble