Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Satu Mare și Poliția Municipiului Carei efectuează cercetări în două cauze penale privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier, înregistrate în data de 16 februarie.
Primul caz a fost sesizat la ora 17:04, pe strada Nicolae Golescu, din municipiul Satu Mare. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 74 de ani, din municipiu, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din localitatea Livada, intrând în coliziune cu acesta.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul bărbatului de 74 de ani a rezultat o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Tot în cursul zilei de 16 februarie, în jurul orei 17:00, polițiștii din municipiul Carei au depistat în trafic, pe strada Eliberării, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din localitatea Bogdand.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de către un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate, deși acesta știa că tânărul nu posedă permis de conducere.
În ambele situații, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Foto rutiera




















