Federația Română de Handbal a decis reluarea unei tradiții importante pentru handbalul juvenil românesc ,organizarea „Selecționatei Seriilor”, un proiect menit să îmbunătățească procesul de selecție și dezvoltare a celor mai talentate sportive din țară.
Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate cu președintele FRH, Constantin Din , și directorul tehnic, Viorel Mazilu, stabilindu-se împărțirea României în șase zone geografice, fiecare coordonată de câte trei antrenori, în regim de voluntariat, cu putere decizională egală. Toată această acțiune este coordonată de fosta mare handbalistă, Steluța Luca, acum antrenoare federală în cadrul FRH și cea care a și declarat că programul ”Selecționata seriilor” este proiectul ei de suflet.
Pentru Regiunea 6, care cuprinde județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Bihor și Arad, Federația Română de Handbal l-a numit printre responsabili pe Ciprian Mărieș, antrenor la CSM Olimpia Satu Mare și LPS Satu Mare , o recunoaștere a profesionalismului și a activității constante desfășurate în handbalul juvenil din nord-vestul țării. Amintim că Ciprian Mărieș organizează la Satu Mare unul dintre cele mai puuternice CAMPUS-uri din Europa Centrală și de Est, ”Expert Handball Campus” la care participă an de an cei mai importanți antrenori din handbalul mondial.
Alături de Ciprian Mărieș, din colectivul de coordonare zonală mai fac parte:
Evi Mihaela – CS Gloria Bistrița
Pușcaș Motogna Valeria – HCM Zalău
Misiunea celor trei antrenori este una complexă: selectarea a 56 de sportive, născute în anii 2008–2009, din regiunea pe care o coordonează. Acestea vor forma patru echipe a câte 14 jucătoare, cu două sportive pe fiecare post.
Ulterior, din cele 56 de jucătoare, va fi alcătuită selecționata zonală de 16 sportive, care va participa la faza finală, programată să se desfășoare la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, data exactă urmând să fie comunicată de FRH în perioada următoare.
Primul pas al selecției va avea loc sâmbătă, 14 februarie, când antrenorii zonali trebuie să identifice o locație unde cele 56 de sportive să se poată reuni pentru o zi de jocuri de verificare. FRH solicită punerea la dispoziție a unei săli gratuite, dotată corespunzător, cu asigurarea mesei de prânz, fără cazare.




















