IMPLICARE. PSD cere adoptarea de URGENȚĂ a pachetelor de relansare și solidaritate: „Românii nu mai pot plăti prețul haosului politic”

IMPLICARE. PSD cere adoptarea de URGENȚĂ a pachetelor de relansare și solidaritate: „Românii nu mai pot plăti prețul haosului politic”

Partidul Social Democrat a decis duminică, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care conțin măsuri destinate protejării pensionarilor și a altor categorii vulnerabile, în contextul creșterii accelerate a costului vieții.

Reprezentanții PSD consideră că adoptarea acestor pachete este absolut obligatorie și nu poate fi condiționată de negocieri politice sau dispute privind funcțiile guvernamentale.

Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez pe toți cei responsabili că limita de suportabilitate a fost deja depășită, iar România nu își mai permite experimente financiare care lovesc direct în populație și companii”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Sprijin direct pentru peste 5 milioane de români

Cele două pachete au un impact bugetar total de 3,39 miliarde de lei și vizează peste 5 milioane de beneficiari, fiind esențiale atât pentru menținerea locurilor de muncă, cât și pentru protejarea celor afectați de politicile de austeritate.

Pachetul de relansare economică este destinat susținerii firmelor românești și menținerii ocupării forței de muncă, în timp ce pachetul de solidaritate oferă sprijin direct pentru pensionarii cu venituri mici, copiii cu dizabilități, mamele cu copii, veteranii și persoanele cu handicap.

Ajutoare financiare pentru pensionari, în două tranșe

PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie, pentru 2,8 milioane de pensionari, după următoarea structură:

  • 1.000 de lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei;

  • 800 de lei pentru 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501 – 2.000 de lei;

  • 600 de lei pentru 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001 – 3.000 de lei.

Totodată, PSD susține introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, pe modelul celei aplicate în sectorul energiei electrice.

Educația și investițiile, linii roșii pentru PSD

Partidul Social Democrat a subliniat că nu va accepta nicio reducere a bugetului Educației, avertizând că tăierile operate în anul 2025 au generat deja disfuncționalități majore în sistemul de învățământ.

De asemenea, PSD va insista pentru:

  • continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport și sănătate;

  • susținerea programelor din agricultură;

  • menținerea nivelului investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025.

În acest context, social-democrații consideră esențial ca autoritățile locale să păstreze cotele actuale din impozitele și taxele locale colectate, pentru a putea susține dezvoltarea comunităților.

Mesaj ferm: austeritatea nu trebuie plătită de cei vulnerabili

PSD a transmis că va susține doar soluții care reduc presiunea asupra populației și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama categoriilor vulnerabile.

Aprobarea celor două pachete este considerată o urgență și trebuie realizată înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble