Liga a 2-a : CSM Olimpia, neînvinsă în amicalele din acest an ! Victorie clară cu SCM Zalău

Liga a 2-a : CSM Olimpia, neînvinsă în amicalele din acest an ! Victorie clară cu SCM Zalău
|

CSM Olimpia Satu Mare continuă seria rezultatelor pozitive din această iarnă. Formația antrenată de Alexandru Botoș „Piri” a încheiat cantonamentul cu o victorie clară, scor 4–1, în fața celor de la SCM Zalău, una dintre echipele solide ale seriei a 8-a din Liga a 3-a, confirmând forma bună și progresul vizibil al jocului.

După o săptămână intensă de pregătire fizică, desfășurată la baza de la  Academia Partium, jucătorii Olimpiei au revenit sâmbătă pe teren pentru ultimul test al cantonamentului. Chiar dacă încărcătura acumulată la antrenamente a fost una ridicată, sătmărenii au arătat prospețime, organizare și eficiență în fața unei adversare aflate, la rândul ei, într-o perioadă de pregătire ;i de acumul[ri la capitolul fizic.

Antrenorul Alexandru Botoș a utilizat nu mai puțin de 19 jucători, majoritatea evoluând câte o repriză, obiectivul principal fiind evaluarea lotului și rularea întregului efectiv. CSM Olimpia a început bine partida, a controlat jocul și a pus presiune constantă pe defensiva zălăuană.

După aproximativ o jumătate de oră de joc, Vida Kristopher a deschis scorul pentru gazde, confirmând integrarea rapidă în echipă. SCM Zalău a reacționat și a reușit egalarea prin Ștefan Cană, însă finalul primei reprize a aparținut din nou sătmărenilor, Albert Hofman punctând pentru 2–1.

În repriza secundă, pe fondul schimbărilor masive și al oboselii acumulate, CSM Olimpia a fost mai exactă în fața porții. Juniorul Gheorghe Carpa și Vadim Călugher au înscris pe rând, stabilind scorul final la 4–1 pentru formația din Liga a 2-a.

SCM Zalău la primul test al iernii

Pentru SCM Zalău, partida de la Satu Mare a reprezentat primul test cu adevărat relevant al iernii. Echipa pregătită de Ștefan Odoroabă se află într-o perioadă de pregătire intensă, cu antrenamente zilnice și accent clar pus pe acumulările fizice și omogenizarea lotului, rezultatele din amicale fiind considerate secundare în această etapă.

Zălăuanii au avut momente bune, în special în prima repriză, când au reușit să echilibreze jocul și să egaleze, însă diferența de ritm și prospețime s-a văzut după pauză. După meci, clubul din Sălaj a subliniat, printr-un comunicat oficial, că accentul rămâne pe muncă și construcție:

„Rezultatul este mai puțin important în această etapă, accentul fiind pus pe efort, omogenizare și acumularea unui nivel fizic cât mai bun.”

Bilanț pozitiv și program încărcat pentru Olimpia

 

Meciul cu SCM Zalău a fost al cincilea test de pregătire al CSM Olimpiei în această pauză de iarnă, bilanțul fiind unul încurajator: trei victorii și două remize, fără înfrângere.

Programul amicalelor continuă și în perioada următoare. Miercuri, la Satu Mare, va sosi formația Debreceni EAC (Liga a 3-a Ungaria), iar pe 7 februarie CSM Olimpia  va întâlni Gaz Metan Mediaș. Ultimul test înainte de reluarea campionatului este programat pe 14 februarie, contra formației Viitorul Arad.

Botoș: „Ieșim din cantonament cu semnale bune”

La finalul partidei, antrenorul Alexandru Botoș s-a declarat mulțumit de modul în care echipa a parcurs cantonamentul:

„Am încheiat o perioadă extrem de benefică pentru noi. Am avut condiții excelente și am reușit să testăm anumite aspecte tactice care deja funcționează la un nivel bun. Jucătorii au răspuns foarte bine la volumul de muncă depus. Mai avem de lucru, însă prioritatea mea este recuperarea jucătorilor accidentați, pentru a putea aborda campionatul cu lotul complet.”

Vida Kristopher, un plus evident pentru atac

Victoria cu SCM Zalău a fost încă un prilej pentru ca noul transfer, Vida Kristopher, să confirme așteptările. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani, cu experiență în campionate precum cele din Slovacia, Polonia, Olanda și Ungaria, se află în lotul Olimpiei încă de la începutul pregătirilor și a evoluat în toate meciurile amicale.

A marcat constant, inclusiv în duelul de sâmbătă, și se anunță una dintre piesele importante ale echipei în partea a doua a sezonului de Liga a 2-a.

Meci de pregătire

CSM Olimpia Satu Mare – SCM Zalău 4–1 (2–1)

Marcatori: Vida Kristopher (30), Albert Hofman (44), Gheorghe Carpa (70), Vadim Călugher (80) / Ștefan Cană (37)

CSM Olimpia: Dorian Răilean (’46 Karácsony Márk) – Amine Ghazoini (’46 Dorian Todoran), David Stăiculescu, Nestorly Lumbu (’46 Amine Ghazoini), Cătălin Oanea (’46 Paul Copaci), Mickael Panos (’46 Raji Ayomide), Mircea Donca (’46 Vadim Calugher), Denis Toma (’46 Alin Văsălie), Vida Kristopher (’46 Gheorghe Carpa), Albert Hofman, Marius Hosu (’46 Cosmin Zamfir).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble