Elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație din cadrul MAI a ajuns în zona focarului de incendiu din Racșa, urmând să sprijine misiunile de stingere a flăcărilor.
Peste 30 de pompieri militari acționează în prezent în mai multe zone afectate, alături de serviciile voluntare pentru situații de urgență și alți voluntari, pentru limitarea răspândirii focului. Incendiul a afectat aproximativ 150 de hectare de teren.
Acțiunile de stingere continuă, iar autoritățile recomandă respectarea măsurilor de siguranță și evitarea zonelor afectate.




















