Marii noștri ziariști, cei care au înființat și au asigurat ființarea unor publicații care în timp au devenit celebre, au fost scriitori și au avut biblioteci în sediile redacțiilor. Lista acestora este foarte bogată, unii au intrat în istorie, alții sunt contemporani cu sărbătoritul nostru de astăzi. Și dacă am pomenit cuvântul magic, istorie – „cea mai frumoasă poveste” – cum a definit-o directorul uneia dintre cele mai mari biblioteci ale țării, dacă cineva se va încumeta să scrie o istorie a presei sătmărene de după 1945, un capitol esențial va trebui să îi aloce ziaristului de la „Cronica sătmăreană”, celui care a înființat „Gazeta de Nord-Vest”, lui Voicu D. Rusu. De altfel, Voicu D. Rusu a semnat în „Cronica sătmăreană”, încă din anul înființării acestui cotidian (în același an cu reînființarea județului Satu Mare), singurul în limba română până în 1989. Cu surprindere aflăm, că debutul tânărului de 22 de ani l-a constituit schița intitulată „Jocul”. Au urmat alte titluri incitante: „Fata morgana”, „Se naşte mereu un Copil”, „Împăcarea”. Cine are curiozitate publicistică și culturală, citind aceste scrieri, își dă seama că semnatarul avea stofă de scriitor. Pe atunci Voicu era însă dascăl, îmbrățișând meseria, pe care părinții săi, Dumitru Rusu și Ghizela Sabău au transformat-o în menire. Avantajat de locul nașterii, cunoscând deci bine limba pe care o vorbeau o parte dintre consătenii săi, a tradus schița „Urma”, semnată de către Dehel Gábor. Cineva a spus că prima iubire nu se uită niciodată dar cea de-a doua este cea adevărată. Lucru verificat în cazul devenirii lui Voicu. A părăsit catedra (spre regretul elevilor săi dragi) și, după absolvirea celei de a doua facultăți, cea de ziaristică, și-a legat destinul de presa sătmăreană. S-a întors deci în camera ticsită cu cărți, ziare și reviste. Această a doua... îmbrățișare a fost, cu siguranță, spre bucuria consăteanului Nae Antonescu – veșnic îndrăgostit de revuistică, bun prieten și coleg cu tatăl lui Voicu. Probabil că în acele vremuri, ziaristul adevărat trebuia să-și facă ucenicia în calitate de reporter. Și Voicu a fost un reporter de calitate! Și nu vom intra în amănunte, amintind acum doar titlul unui articol semnat de el: „Nu există situaţie, loc, întâmplare, care să nu fie un virtual subiect de reportaj”. Născut într-un mediu cultural, Voicu D. Rusu nu putea rata întâlnirea cu teatrul. Interviurile sale realizate cu monștri sacri ai scenei românești prezenți la Satu Mare vor intra și ele în istorie. Doar să fie cine să scrie această istorie... În care va trebui să cuprindă și „Cântec de menestrel”, „Măiastra” și „Pasărea Măiastră”, piese scrise de Voicu. Despre prima dintre acestea în presă s-a scris: „piesa autorului sătmărean se remarcă printr-o scriitură sigură, cu personaje clar conturate. Urmează ca cei în drept, oameni de teatru, să se preocupe mai îndeaproape ca această piesă să ajungă pe scena sătmăreană”. Aidoma multora dintre români, în 1990 și sărbătoritul nostru a început o nouă viață, cu multe speranțe de mai bine. Lăsând „Cronica sătmăreană” într-un sertar al istoriei, a început un nou proiect, un nou capitol al presei sătmărene: „Gazeta de Nord-Vest”. Implicat și politic, așa era comandamentul epocii, s-a afiliat ideii social-democrate, și ca o moștenire de familie. Evoluțiile ulterioare din viața politică și implicările presei în luptele de pe acest tărâm pot fi și pagini de roman dar sunt, inevitabil, fapte istorice. Nu a părăsit niciodată sufletește redacția de pe str. Mihai Viteazul dar, ultima turnantă din viața de angajat al statului și-a petrecut-o în calitate de director al Bibliotecii Județene Satu Mare. Toți cei care i-au fost subordonați și-l amintesc cu drag, în biroul său înțesat cu multă bunătate și spirit colegial. Ca publicist, abandonase rolul de reporter sau autor de interviuri, axându-se pe activitatea de editorialist, lucru care nu este la îndemâna oricărui ziarist, mai ales în vremurile pe care le-a traversat țara după sfârșitul anului 1989. Cei care urmăresc și emisiunile de pe micul ecran, și ne referim acum la posturile TV sătmărene, duc dorul prestațiilor „Cu cărțile pe masă” ale lui Voicu D. Rusu. Titlul i-a fost sugerat de cartea de studii critice a profesorului Mircea Zaciu, și el legat sufletește de Terebeștiul nașterii și prunciei lui Voicu D. Rusu. Aici iar facem apel la istoria televiziunii din Sătmar. Multe din emisiunile sale au rămas în memoria culturală sătmăreană. Amitindu-ne de ele, parcă simțim că pe atunci timpul avea mai multă răbdare... Într-o zi de sărbătoare, va trebui să ne exprimăm, totuși, și un regret. Acela că Voicu D. Rusu nu și-a dăruit cititorii decât cu „Nisipul clepsidrei sparte”, volum apărut în anul 2017. La toate titlurile pe care le-am amintit, dacă ar fi să adăugăm doar cuvântările de la evenimentele lansărilor de carte, și au fost sute în cariera lui, editorialele care surprind realități cotidiene – subiecte arzătoare la un moment dat, s-ar așeza lesne pe masă câteva cărți. Peste toate acestea rămâne omul Voicu D. Rusu. Un bonom, cum îl caracteriza foarte bine un confrate de-al său, acum 15 ani, la o oră de bilanț. Fără îndoială, cu Voicu D. Rusu nu te plictisești niciodată, indiferent despre ce subiect ai vorbi. Nimic din tot ce e omenesc nu îi este străin. Să fim fericiți că ne putem bucura că îi suntem prieteni, mai tineri sau mai în vârstă și că îl avem lângă noi. Putem spune că Voicu D. Rusu s-a născut și trăiește într-o zodie vegheată de cuvântul tipărit. Îl regăsim și azi, la împlinirea celor 80 de ani, tot într-o cameră ticsită cu cărți, ziare și reviste...
La mulți ani, Voicu D. Rusu!
