Primăria Municipiului Satu Mare continuă programul de monitorizare video a punctelor gospodărești de colectare a deșeurilor menajere, cu scopul de a menține curățenia în oraș și de a descuraja depozitarea ilegală a deșeurilor.
Camerele video surprind frecvent depozitări ilegale
Programul de supraveghere a fost implementat încă de anul trecut, iar camerele instalate la punctele de colectare înregistrează zilnic numeroase cazuri în care deșeurile sunt abandonate în afara spațiilor destinate. Imaginile sunt transmise către Poliția Locală Satu Mare, care verifică și identifică persoanele implicate pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.

Autoritățile subliniază că volumul fiecărui punct gospodăresc este calculat pentru a deservi numărul de persoane care au contract încheiat cu operatorul de salubrizare. Atunci când deșeurile sunt abandonate lângă containere, acestea ajung frecvent împrăștiate pe trotuare sau carosabil, provocând disconfort și mizerie în zonă.
Amenzi pentru abandonarea deșeurilor
Potrivit prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată prin Legea nr. 17/2023, abandonarea deșeurilor sau eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate este interzisă.

Încălcarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu:
-
amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoanele fizice;
-
amenzi între 50.000 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice.
Soluții pentru eliminarea corectă a deșeurilor
Pentru a scăpa de deșeuri în mod corect, sătmărenii au la dispoziție mai multe soluții.
Deșeurile textile pot fi depuse în containerele speciale amplasate în municipiul Satu Mare, în mai multe zone, printre care:

-
Cartierul Micro 16 – strada Brândușa (3 containere);
-
Piața Someș (2 containere);
-
Piața Micro 17 (2 containere);
-
Cartierul Carpați 2 – strada Ganea nr. 20 (2 containere);
-
Piața Mică (2 containere);
-
Piața Mare (3 containere).
Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) pot fi colectate gratuit de firme specializate care colaborează cu Primăria. Societatea ALPIN SRL ridică de la domiciliu echipamentele electrice de mari dimensiuni sau acestea pot fi predate la sediul firmei de pe strada Oașului nr. 23. De asemenea, The Green Project oferă servicii de ridicare gratuită a deșeurilor electrice de la domiciliu, pe bază de programare.
Deșeurile provenite din construcții și demolări, precum și deșeurile voluminoase, sunt ridicate de operatorul de salubritate de la domiciliu, contra cost, în baza unei solicitări. La cerere, operatorul poate pune la dispoziție și containere pentru colectarea acestor materiale.
În ceea ce privește deșeurile vegetale, precum crengile rezultate din grădinărit, acestea trebuie eliminate prin compostare sau pot fi predate operatorului de salubritate, tot contra cost, în baza unei comenzi.
Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte regulile de colectare a deșeurilor pentru a contribui la menținerea unui oraș curat și civilizat.




















