Tinerii care se angajează pentru prima dată pot beneficia de prima de stabilitate, un sprijin financiar acordat în urma modificărilor aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Măsura se adresează în special tinerilor din categoria NEET și are scopul de a încuraja stabilitatea în muncă și integrarea profesională.
Cine sunt tinerii NEET
Categoria NEET include persoane cu vârste între 16 și 30 de ani care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.
Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii trebuie să fie înregistrați în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă și să se angajeze pentru prima dată cu normă întreagă și pe durată nedeterminată.
Valoarea sprijinului financiar
Prima de stabilitate se acordă lunar, timp de 24 de luni de la angajare. În primul an, beneficiarii primesc 1.000 de lei pe lună, iar în al doilea an suma crește la 1.250 de lei pe lună. Programul are rolul de a încuraja stabilitatea în muncă și dezvoltarea profesională a tinerilor aflați la început de carieră.
Unde se pot adresa tinerii interesați
Persoanele interesate se pot adresa Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, cu sediul pe strada Ion Ghica nr. 36. Informații pot fi obținute și la agenția locală din Satu Mare sau la punctele de lucru din Carei, Negrești-Oaș, Tășnad, Ardud și Turț.
Detalii suplimentare pot fi obținute telefonic la 0261 770 237 sau prin e-mail la ajofm.sm@anofm.gov.ro.




















