More

    Marfă de contrabandă descoperită de poliștiștii sălăjeni

    O femeie a fost surprinsă în trafic cu marfă de peste 20.000 lei pentru care nu avea acte de proveniență

     

    10

    Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, autoturismul condus de Emilia C, în vârstă de 65 de ani, din Valea Lungă, judeţul Sibiu, a fost oprit în trafic de oamenii legii pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Zalău.

    Maşina era plină cu obiecte de îmbrăcăminte noi, pentru care femeia nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Iniţial, femeia le-a declarat poliţiştilor că în maşină sunt haine second-hand, apoi că a primit bunurile de la o rudenie, pentru ca în final să recunoască că le-a cumpărat din Polonia în scopul de a le pune în vânzare pe piaţa din ţara noastră.

    Polițiștii au ridicat întreaga cantitate de marfă, aproximativ 800 de bucăţi, în valoare de peste 20.000 lei, şi i-au aplicat femeii o amendă de 500 lei, pentru efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE