More

    Bursă generală a locurilor de muncă, pe 25 aprilie

     
    Sălăjenii care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi, pe 25 aprilie, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
    Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează în fiecare an Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care se adresează tuturor persoanelor în căutarea unui loc de muncă.
    Acţiunea se organizează de către toate cele 41 de agenţii judeţene, precum şi cea a municipiului Bucureşti.
    În acest an, Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va desfăşura în perioada 21 martie – 25 aprilie 2014, în Sălaj bursa urmând să aibă loc pe data de 25 aprilie.
    Conform AJOFM Sălaj, în acest an agenţia va organiza, la solicitarea angajatorilor, burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate, în funcţie de evoluţia pieţei muncii locale.
    Organizarea bursei locurilor de muncă, măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă este una din măsurile active de combatere a şomajului care va fi mereu în atenţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De precizat ar fi şi faptul că în data e 26 septembrie 2014 la nivel naţional se va desfăşura şi o Bursă a locurilor de muncă destinată absolvenţilor.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE