More

    Muzică și voie bună în centrul Zalăului

    Timp de 4 zile au loc o serie de concerte

    1

    Cu ocazia evenimentului „Târg – Produs de Cluj” care are loc în perioada 1-4 mai pe platoul de marmură din centrul municipiului Zalău, organizatorii au pregătit, în fiecare zi, o serie de spectacole.

    Astfel, joi, 1 mai, între orele 14.00 – 18.00, are loc un spectacol susținut de postul Hora TV, iar între 18.00 – 21.30 este programat un spectacol folcloric susținut de Clubul Vedetelor din Cluj-Napoca, Oana Bogza, Lucia Potra, Adriana Irimieș și sălăjeanca Rodica Pop Seling și Ansamblul folcloric „Valea Someșului” din Gherla. Tot în 1 mai, de la ora 21.30 va avea loc un spectacol extraordinar al solistului sălăjean Vasile Coca, acompaniat de Orchestra Ceterașii de la Cluj.

    Vineri, 2 mai, de la ora 16.30 va avea loc un spectacol folcloric susținut de soliști vocali ai Palatului Copiilor din Zalău. De la ora 17.00 la 18.00, va urca pe scenă Ansamblul Folcloric „Tradiții” al Liceului de Artă „Ioan Sima”, coordonat de prof. Titus Câmpean. De la ora 18.00 și până la 21.30 pe scenă vor urca Ioana Breda Morar, Mihaela Grindean, Adrian Buza, Mariana Morcan, Amalia Codorean Chindriș, Ovidiu Purdea Someș și Ansamblul folcloric „Someșul Apahida”. Spectacolul din data de 2 mai va fi încheiat de un concert extraordinar susținut de Valeria și Traian Ilea, care vor fi acompaniați de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj.

    Sâmbătă, 3 mai, programul începe la ora 14.00, cu un atelier de sculptură în fructe și legume, destinat copiilor. De la ora 16.00 copiii de la Palatul Copiilor din Zalău vor susține un spectacol de muzică ușoară și dans modern. De la 18.00 vor urca pe scenă Petra și Marin Grad, Cătălin Condurache și Sandy Deac. De la ora 19.00 este programat un spectacol al trupelor „Transylvania” și „1 minut”, Emanuel Cârstea și Arpi&Zip Band. În jurul orelor 21.00, trupa Desperado va susține un concert.

    Duminică, 4 mai, între orele 12.00 și 13.00 copiii sunt invitați la piesa „Cenușăreasa”, susținut de actorii teatrului „Puck” din Cluj Napoca. Între orele 15.00 – 18.00 va avea loc un concert al Fanfarei Promenada, din cadrul Primăriei municipiului Zalău și al soliștilor Ansamblului „Porolissum”: Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling, Ileana Domuța Mastan și Vasile Coca. Ziua de duminică se va încheia cu un spectacol extraordinar susținut de celebra solistă de muzică populară, Sava Negrean Brudașcu.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE