În ultimul timp, comuna Culciu a fost centrul preocupărilor NVTV. Frumos din partea acestei televiziuni prospere, frumos din partea eroilor emisiunilor atât de diferite ca tematică, cât şi pentru prezentarea realizărilor unor oameni dedicaţi menirii lor.
La “Glasul Bisericii” preotul Ioan Iederan este un model în a realiza ceva pentru credincioşi şi nu numai. După ce a realizat o transformare a bisericii într-o adevărată catedrală, a condus un cerc de pictură a icoanelor pe sticlă, cu elevii în vacanţă, încât de la 16 elevi, cercul a crescut la peste 30, finalizându-se cu o frumoasă expoziţie la Casa Corpului Didactic din Satu Mare, unde directorul Ioan Viman a dovedit încă o dată că îndrăgeşte tot ce înseamnă realizări în domeniul ce-l predă admirabil, adică învăţământul.
Sigur, televiziunea n-a neglijat şcoala din comună, găsind, cum rar se întâmplă, omul potrivit la locul potrivit, adică o directoare venită din Piteşti cu 11 ani în urmă, o profesoară de matematică şi autoare de poezii, o directoare care trăieşte pentru şcoală. Nu ştie să se plângă, ştie ce înseamnă actul de conducere. Este doamna Ionela Pop, care sprijină cu toată fiinţa sa tot ce se numeşte cultură. Acolo se scoate o revistă şcolară de invidiat “Gimnazium”, o revistă frumos lucrată şi bine gândită. Este o revistă sistem mozaic, cuprinzătoare, atractivă şi demnă de a o răsfoi de la mic la mare. De fapt, şcoala de pe raza comunei se bucură de rezultate chiar foarte bune. Dovadă reuşita absolvenţilor la liceele bune din judeţ, dovadă premiul unui elev la concursurile de matematică. Nu-mi venea să cred văzând cum salariaţii şcolii vopsesc clasele, curăţă, pregătesc şcoala, iar dascălii lucrează ca nişte salahori îndemnaţi nu ştiu de ce. Mare lucru când, la emisiunea cu primarul, preotul şi directorul, mi-am dat seama că acolo există un mister care funcţionează perfect, iar primarul Domokos Alexandru ştie când trebuie să apese pedala de acceleraţie. Un om care nu se plânge, dar acum era supărat că grădiniţa, începută cu 7 ani în urmă, a rămas în stadiul de promisiuni. E greu de crezut, dar este un adevăr. Doamne, am găsit un număr mare de copii şi este nevoie de clădire. Alţii se plâng că nu au copii suficienţi la şcoli şi au spaţiu mult. Câte anomalii! Cred că vicepreşedintele Mircea Govor va duce la bun sfârşit această problemă, cum a realizat atâtea şi atâtea lucruri utile pentru învăţământ.
Tot la Culciu am dat peste o monografie cuprinzătoare şi prin titlu: “Patru milenii de istorie”, realizată de un priceput pe care-l felicit: Alin Pop. Răsfoind cele 284 de pagini, cu poze şi ilustraţii din abundenţă, atât de utile pentru exemplificare şi înţelegere, întâlnim de la cadrul natural, la epocile vechi, istorice, ale comunei, satul, biserica, şcoala, cultura în general, situaţia economică şi politică, cele două războaie mondiale, ocupaţiile oamenilor, situaţia evreilor, perioadele de cooperativizare şi comunismul, sportul, sănătatea şi o parte, cred, importantă, amintind fiii satului, a celor care fac cinste: dascăli, jurişti, preoţi, ofiţeri, directori etc. Amintesc câţiva: Jozsa Oroszhegyi, Gb. Iancu, Maria Nicoleta Ghita, Ioan Puşcaş, Gavrilă Rentea, Nicolae Codreanu.
M-aş opri asupra unui fiu al satului, un fiu al judeţului şi al ţării prin tot ceea ce a făcut şi face. Este generalul Ioan Liviu Tăut, un ofiţer de poliţie de excepţie, autor şi cadru universitar. Începând cu 1968 face şcoală, o şcoală serioasă şi cursuri pe măsura timpului ce l-a trăit. A absolvit cu succes liceul, apoi şcoala militară de ofiţeri din Bucureşti, Facultatea de Drept din Cluj, cursul postuniversitar şi de masterat în Administraţie. Este doctor în drept, titlu obţinut la prestigioasa universitate clujeană. A lucrat în judeţul Maramureş, cu funcţii de conducere, şef de poliţie, şef de brigadă, şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş şi apoi al judeţului Satu Mare. Este lector universitar la Universitatea “Vasile Goldiş”, la catedra “Drept Public”. A fost lector al Academiei de Poliţie din Bucureşti. Am vrut să arat o activitate extrem de diversă a unui om, care merită să fie apreciat din tot atât de multe motive, încât numai enumerarea lor ar face de prisos orice alte explicaţii. Acest om este, irevocabil şi înainte de toate, o conştiinţă. Îmi permit să-l apreciez, fiindu-mi elev la liceu şi reţin tânărul dornic să se afirme prin ştiinţă de carte. Este şi o conştiinţă a neamului. Tot ceea ce se poate spune despre el, tot ceea ce a făcut el, a spus sau a gândit este în continuare şi în completarea acestei dimensiuni fundamentale. Este Liviu Tăut, condamnat la a fi mai presus de el însuşi. Ca să vorbim acum despre el trebuie să-mi aleg: autorul, universitarul, dornicul de adevăr şi de dreptate, cel cu teamă de Dumnezeu, conducătorul cumpătat, cu forţa trăirii afective, sclipirea cuvântului şi blândeţea, mai presus de toate este omul cu întindere de mână divină prin felul de a vedea în aproapele un egal al său, ce trebuie respectat.
Sincer, sunt mândru de elevul meu, pe care l-am preţuit şi care azi este apreciat de toţi cei care au pregătirea şi dreptul de a face aprecieri şi mai ales evaluări. Vorbind frumos despre Culciu, mi-am permis să acord o atenţie deosebită lui Liviu Tăut, un om de mare prestanţă. Felicitări!
Teodor Curpaş
