În mediul în care lucrez se vorbeşte de multe ori de un militar de profesie, care se deosebeşte total de cei pe care-i vedem (ce-i drept, puţin la număr). Se vorbeşte despre colonelul (r) Vasile Rus, ofiţer care a făcut mult pentru armata noastră, dacă se poate spune, transilvană şi de ce nu, română. Cu funcţii mari de răspundere, la nivelul centrului din Cluj, a coordonat garnizoanele ce-i aparţineau, făcând chiar şi educaţie cu soldaţii, despre care vorbeşte atât de frumos. De fapt, are un sentiment de adânc respect pentru soldatul român, pe care l-a cunoscut atât de bine, la pregătirea militară, la luptă, la forme de educaţie şi autocunoaştere.
Se vorbeşte de mulţi ani despre scriitorul Vasile Rus. Acest fiu al localităţii Roşiori n-a uitat o secundă de locul naşterii sale, de oamenii de acolo, de portul lor, de obiceiuri şi datini. N-a uitat... şi asta se vede că s-a stabilit acolo, se implică în viaţa celor mulţi şi necăjiţi. Le cunoaşte gândurile, sentimentele şi trăirile lor sufleteşti. Este prezent la micile lor bucurii, dar şi părtaş la necazurile oamenilor. A scris cărţi de tot felul, dar mai în toate străbate eroismul soldatului român în diversele bătălii de-a lungul istoriei neamului. De fapt, cărţile lui Vasile Rus au constituit prima mea întâlnire cu numele reputatului om de cultură. L-am urmărit în evoluţia sa ca om, dar mai ales în cea scriitoricească, cu plăcerea să constat adevărata valoare a luptătorului pentru dreptate şi adevăr, inteligenţa şi buna educaţie ştiinţifică. Citindu-i majoritatea cărţilor scrise, m-am convins că am în faţă şi un mare patriot, un adevărat iubitor de ţară, care, fără frica de a greşi, sunt convins că ar fi în stare oricând să-şi pună viaţa în pericol, fiind conştient că a jurat credinţă patriei sub drapel. Ce mult înseamnă să avem în judeţul nostru un astfel de om, de la care avem toţi de învăţat şi mai ales generaţiile ce vin una după alta, care habar n-au ce înseamnă un ofiţer adevărat.
Pe lângă toate calităţile deosebite ale lui Vasile Rus, multe recunoscute şi apreciate, aşa cum se cuvine, evidenţiate, este şi un om model prin tot ceea ce face zi de zi, acolo, în Roşiori. A fost consilier, cred două legislaturi, implicându-se în dezvoltarea comunei Valea Vinului din toate punctele de vedere, dar a ridicat în faţa casei sale o troiţă, de aducere aminte despre cei pe care i-a iubit enorm, a făcut din casa lui un muzeu cu obiecte strânse, cu greutate şi migală, cu cheltuieli, cu exponate cu care s-ar putea mândri Muzeul Judeţean, cu standuri de cărţi ale poeţilor şi scriitorilor sătmăreni. Şi noi şi “Informaţia zilei” am scos în evidenţă, puţin, din multul ce se impunea să-l facem. Felician Pop, Aniţaş, televiziunile, ziarele noastre, am încercat să valorificăm realizările acestui om-colonel-scriitor pe care-l avem. Nu-i dai vârsta ce o are tocmai pentru că este şi rămâne om-colonel-scriitor. Rămâne implicat mereu şi în toate cele omeneşti, dar societatea noastră nu-i capabilă să-i ofere aproape nimic faţă de multul ce ni l-a dat el şi-l dă. Ne dă mult chiar prin existenţa sa. La fiecare 25 Octombrie trăieşte emoţii pe care mulţi nu le pot înţelege şi... nici nu-i cazul!
El nu merge la un monument al eroilor, de ziua lor, formal. El trăieşte şi inima-i plânge, iar sufletul i se zbate puternic. Cartea de excepţie “Comoara baladelor eroice, iubire şi credinţă” este străbătută de o baladă a eroilor, cu morminte stropite parcă şi acum cu lacrimi ale mamei Românii ce nu poate să-i uite pe Decebal, Gelu, Mihai Viteazul, Brâncoveanu, Horea, Tudor şi mulţi alţii, care nu încap în istorie, filele ei fiind acaparate de multe nume ce nu-şi au acolo locul. ( A devenit şi istoria alternativă!). A ştiut Vasile Rus să scoată eroismul scrierilor lui Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, dar s-a oprit şi asupra confraţilor noştri, care au plecat chemaţi de Dumnezeu mai devreme: Al. Tincu şi I. Vădan. Prezentând frumoasele balade, ce se potrivesc de minune cu acest 25 Octombrie 2014, Vasile Rus ne pune în situaţia de a recunoaşte şi a cinsti înaintaşii, adică cei care s-au jertfit şi cei care ne-au lăsat moştenire o cultură de invidiat. Asta înseamnă că primim îndemnul lui Vasile Rus de a fi mândri şi răspunzători de trecutul glorios, de această temelie de necontestat, de continuitatea istoriei neamului.
Şi, totuşi, Vasile Rus se consideră “cetăţeanul obişnuit, simplu şi modest al României”. Este conştient că a fost ţăranul ogoarelor, muncitorul fabricilor, dascălul şcolilor şi soldatul armelor. Acum, acest pensionar, neliniştit sufleteşte, vrea cu toată fiinţa să ne încânte sufletele, dar mai vrea ceva, la care ţine mult: Să nu ne blamăm ţara şi trecutul! Să-i cinstim aşa cum se cuvine pe cei ce ne-au lăsat o ţară frumoasă, bogată şi fără colţuri! Mai vrea să avem griă ca nu cumva harta limbii române să devină mai mică decât harta ţării! Mai vrea ca românii să trăiască în bunăstare, linişte şi pace! Mai vrea ca românii să se privească în ochi cu multă prietenie şi consideraţie. Mai vrea ca Dumnezeu să-şi odihnească braţul pe umerii fiecărui român ce-şi iubeşte cu adevărat ţara, limba, tradiţia! Vrea să fim dominaţi de bunul simţ, trăsătură ce ne caracterizează! Şi noi, cei ce te cunoaştem, Vasile Rus, vrem să ai sănătate şi de fiecare 25 Octombrie să ne aduci bucurii în suflete!
Teodor Curpaş
