În dulcele stil românesc, primul om în stat – Traian Băsescu – a reuşit să ducă în derizoriu, dacă nu chiar să pericliteze – un mare proiect naţional: unirea României şi a Republicii Moldova. Traian Băsescu se ocupă cu vorbe, el doar lansează petarde lacrimogene, lipsite de conţinut. A declarat la Carei, cu ocazia Zilei Armatei Române, că trecerea Prutului nu a fost o greşeală, iar trecerea Nistrului de către Armata Română este discutabilă. Afirmaţia a fost făcută de către preşedintele României şi, implicit, şeful Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Cu alte cuvinte, în (i)logica acestei poziţii, România ar avea tendinţe expansioniste pe plan militar, legitimând un episod istoric încă destul de controversat.
Din punctul meu de vedere, ceea ce face acum Traian Băsescu, dincolo de faptul că stârneşte nişte îngrijorări în cancelariile unor ţări care ştiu că nu ar trebui să modificăm frontiera, e o speculaţie ordinară din punct de vedere emoţional pe o temă naţională absolut corectă, la care subscriu fără doar şi poate. Traian Băsescu nu a făcut nimic pe planul unei apropieri corecte, diplomatice, faţă de Republica Moldova. El doar a marşat pentru acordarea dublei cetăţenii basarabenilor, iar măsura a avut un scop precis: obţinerea voturilor pentru el şi echipa sa, după modelul Viktor Orban.
La polul opus îl avem pe Victor Ponta, un om care a vorbit mult mai decent despre această temă şi a făcut paşi concreţi pentru Republica Moldova, inclusiv pentru securitatea energetică a Basarabiei. “La Ponta apreciez încă un lucru: nu ne învaţă cum să trăim, ci ne ajută să ne descurcăm” a declarat premierul moldovean Iurie Leancă. Iar asta spune cam totul. Ca să nu mai vorbim despre faptul că măsurile Guvernului Ponta de susținere a Republicii Moldova sunt evidente. Schimbarea de atitudine, de la vorbe la fapte concrete a atras cel mai probabil simpatia premierului moldovean faţă de Victor Ponta şi de administraţia sa.
Gazoductul Iaşi – Ungheni care oferă o alternativă bună Republicii Moldova pentru energie, 20 de milioane de euro pentru infrastructura şcolară, pentru şcoli şi grădiniţe (împrumut nerambursabil), extinderea proiectului SMURD pe malul stâng al Prutului şi multe alte măsuri de susţinere a dezvoltării Republicii Moldova au fost anunţate, derulate şi finalizate de Guvernul Victor Ponta. Iar atenţia şi aprecierea moldovenilor faţă de actuala administraţie Victor Ponta s-a văzut în primul tur al alegerilor prezindenţiale.
Concluzia: Oamenii s-au săturat de vorbe şi vor fapte concrete. Aceasta este realitatea! Avem un proiect naţional, dar trebuie să avem şi persoanele care să îl pună în practică.




















