Aş începe, fără niciun dram de răutate, cu o constatare amară: politicienii francezi au fost intransigenţi în combaterea romilor şi au încurajat mass-media franceză să pună semnul egal între romi şi români. În schimb, au rămas anesteziaţi în faţa unor terorişti din sânul comunităţii musulmane din Franţa, ce-i drept, covârşitor paşnică. Acum, post factum, atentatul soldat cu moartea a 12 persoane de la redacţia săptămânalului satiric “Charlie Hebdo” şi tot ce i-a urmat a şocat lumea şi este imposibil de înţeles şi de acceptat. Cu atât mai greu îmi este să scriu, ca ziarist, despre colegi de profesie care au căzut victime unor barbari, pentru că şi-au luat libertatea să publice nişte caricaturi. Din acest motiv, empatia faţă de o tragedie umană, amplificată de solidaritatea de breaslă, mă determină să constat cu amărăciune, dar şi cu teamă, că democraţiile, care pun mare preţ pe drepturile şi libertăţile individuale şi, implicit, pe libertatea de expresie, au motive suficiente şi pe deplin justificate să se simtă şocate în faţa acestei realităţi cutremurătoare.
Desigur, este un gest minor şi fără ecou reprezentativ că, prin rândurile care apar aici şi acum în Gazeta de Nord-Vest, declar că sunt şi eu Charlie în semn de solidaritate şi compasiune faţă de victimele de la “Charlie Hebdo” şi faţă de familiile lor. Doar au făcut-o milioane de minţi raţionale de pretutindeni, întrebându-se profund îngrijorate despre ceea ce ar putea tulbura în continuare liniştea Europei şi a lumii. Fără a alimenta spirala urii, se impune precizat faptul că strigătul teroriştilor de după masacru: “Profetul a fost răzbunat!” este total lipsit de logică. Orice gândire lucidă realizează că acele caricaturi din “Charlie Hebdo” îi satirizau pe fundamentaliştii islamişti, modul în care, limitat şi agresiv, interpretează Coranul. Şi este cât se poate de limpede că fanaticii musulmani sunt cei care, de-a lungul timpului, au răstălmăcit multe din versetele Coranului, pentru a legitima Jihadul. Din cauza lor, islamul a ajuns să fie perceput drept o religie a morţii. Ceea ce este, în egală măsură, o absurditate, pentru că, în ansamblul său, islamismul nu înseamnă terorism. Publicaţiile din întreaga lume au condamnat atacul terorist asupra redacţiei “Charlie Hebdo” care a lovit crunt spiritul critic şi gândirea liberă. Mai grav este că acest atentat poate potenţa curentul islamofob din Europa, în urma căruia ar avea de câştigat partidele extremiste, iar manifestările extreme vor fi tot mai greu de combătut. În faţa viitorului incert, a te considera Charlie este nu numai necesar. Este obligatoriu dacă pledezi pentru triumful raţiunii. Voicu D. Rusu
