De peste două decenii asistăm pasiv, cei mai mulți dintre noi, la cel mai dramatic serial post-decembrist: soarta copiilor din centrele de plasament și a persoanelor cu dizabilități din centrele de recuperare. În județul Satu Mare există 27 de centre, care sunt finanțate și administrate în prezent de către statul român, a se citi Consiliul Județean, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare. Cu mici excepții, majoritatea sătmărenilor asistă de la distanță, impasibili, la lupta sutelor de semeni nevoiași cu destinul crud. Pe de altă parte, se rezumă strict la a comenta, de cele mai multe ori răutăcios. Societatea civilă sătmăreană nu dă semne că înțelege obligația pe care o are față de aceste persoane. Din păcate, sunt doar câteva asociații neguvernamentale care se luptă pentru a da o mână de ajutor instituțiilor statului.
Aceleași instituții ale statului, în special Consiliul Județean prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, au reușit ca în două decenii să schimbe fața sistemului județean de protecție socială. Centrele de plasament arată bine, recondiționate, iar procesul de reintegrare socială, acolo unde este posibil, a dat deja rezultate clare, de succes.
Acum, statul român își cheamă cetățenii să se implice și ei în procesul de salvare a semenilor aflați la nevoie. Iar acest proces se numește externalizarea serviciilor sociale. Apelul se adresează, în special, ONG-urilor care sunt furnizori acreditați de servicii sociale. ONG-urile sunt chemate să preia administrarea centrelor, statul român urmând să asigure finanțarea și supravegherea activității. Totuși, și sătmărenii de rând au o datorie față de aceste persoane. Pot da o mână de ajutor, fie ca și voluntari în astfel de centre, fie sub formă materială.
Tonul a fost dat deja de câteva familii cu dare de mână din Italia sau Olanda, care susțin financiar activitatea unor case de tip familial sau al unor centre de plasament. Ar trebui să înțelegem, măcar în ultimul ceas, exemplul dat de aceste familii din străinătate. Ar trebui să ne prindă rușinea, cum spune vorba din popor, și să ne înțelegem obligațiile pe care le avem față de concetățenii noștri lipsiți de sprijin.
Statul își cheamă acum cetățenii să se implice, să se scuture de lanțurile apatiei civice. O societate nu poate fi condusă mereu de sus în jos. Inițiativa și sprijinul trebuie să vină și din rândul maselor, mai ales în acest domeniu atât de sensibil și de dramatic. Trebuie să devenim încet, dar sigur, o mare familie, în care membrii mai înstăriți, mai educați, într-un cuvânt mai norocoși, să-și ajute și frații mai nevoiași, cu care soarta nu a fost la fel de darnică. Să dăm dovadă că ne-am înțeles misiunea și că ne asumăm viziunea.
Voicu. D. Rusu
