Grupul Parlamentar PP-DD şi-a schimbat denumirea în Grupul „Democrat şi Popular”. La foarte scurtă vreme, deputaţii PMP au anunţat că vor face parte şi ei din acest grup. Citind printre rândurile acestui demers, considerăm că el trebuie legat de faptul că fostul şef al statului, Traian Băsescu, este în ultima perioadă din ce în ce mai preocupat de soarta PMP. Semn că dovedeşte că se încăpăţânează în continuare să rămână în politică. În acest sens, consemnăm faptul că l-a impus în funcţia de secretar general pe fostul său consilier, Dorel Onaca. La fel apoi, se poate spune că Traian Băsescu şi-a asumat rolul de a suna mobilizarea în PMP, accelerând ritmul alegerilor în structurile judeţene ale partidului. Nu în ultimul rând, a precizat că începând din această lună va fi mai activ şi va creşte frecvenţa apariţiilor sale publice.
Cu prilejul recentei sale vizite la sediul PMP, fostul şef al statului a anunţat că aproximativ 14.000 de noi membri s-au înscris în ultima lună în partidul condus deocamdată de Eugen Tomac. Şi, din motive uşor de înţeles, Traian Băsescu vizează crearea unei structuri politice din care să facă parte mai multe partide, PNŢCD fiind deja inclus în acest proiect.
Iar ca o dovadă că nu numai încăpăţânarea e mare ci şi ambiţiile sunt foarte mari, Dorel Onaca ne şochează informându-ne că această mişcare politică va fi atât de puternică încât va oferi cel mai competent prim-ministru al României. Ghici, ciupercă....!
Şi, pentru că de unde nu-i foc, nu iese fum, s-a putut afla că Traian Băsescu va efectua un turneu prin Europa (Italia, Spania) şi posibil SUA. Scopul acestor deplasări este acela să se întâlnească cu comunităţile de români din Diaspora. De ce, oare? Prietenii ştiu de ce! Şi ne spune chiar prietenul Dorel Onaca afirmând că fostul preşedinte al României este iniţiatorul şi fondatorul sub acoperire al PMP. Rămâne doar de aflat cine l-o fi acoperit, când şi de ce.
Voicu D. Rusu




















