Cruciada anti-Justiţie a lui Traian Băsescu

După ce timp de zece ani a încurajat anchetele Justiţiei, cerându-le reprezentanţilor acesteia să nu se lase influenţaţi de criticile ce li se aduc din partea politicienilor, Traian Băsescu a schimbat macazul într-un mod penibil. Dezbrăcat acum de haina sa de preşedinte, a lansat un atac dur la adresa procurorilor, s-a declarat împotriva arestărilor preventive şi a bagatelizat activitatea Laurei Codruţa Kovesi.

În opinia fostului preşedinte Traian Băsescu se văd prea des la televizor inculpaţi scoşi în cătuşe, cu presa anunţată dinainte, dar şi condamnaţi de televiziuni îaninte de a fi judecaţi în baza denunţurilor date pe surse chiar de procurori. Declaraţii de acest fel au fost făcute de Traian Băsescu la B1 TV, dar au fost ulterior întărite pe Facebook. Prilej cu care fostul şef al statului a detaliat afirmând că inculpaţii sunt încarceraţi înainte de a fi judecaţi, pentru a fi zdrobiţi psihic şi pentru a li se diminua şansa la apărare. Traian Băsescu a mai susţinut că unor “lideri ai Justiţiei” le convine să facă justiţie la televizor, dar a avertizat că distanţa de la televizor până în stradă poate fi uneori foarte mică.

De asemenea, în aceeaşi opinie, avocaţii sunt la nevoie reţinuţi dacă îndrăznesc să-şi apere clienţii, în timp ce inculpaţii se află sub presiunea publică şi nepublică a procurorilor, Curţii de Conturi, Poliţiei şi SRI. Nu în ultimul rând, Băsescu şi-a făcut cunoscută “sila” faţă de Florian Coldea şi Codruţa Kovesi pentru că sunt “artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie”.

Am fi tentaţi să afirmăm că lui Traian Băsescu i-a venit în sfârşit mintea la cap, având puterea să incrimineze tot ce a promovat din interese meschine de-a lungul deceniului său de domnie dictatorială. Ar fi însă de-a dreptul absurd să ne lăsăm păcăliţi din nou, fiind mai mult decât evident că în spatele cruciadei anti-Justiţie pe care o promovează se ascund laşitatea şi frica paranoică de zeghe, tot mai ameninţătoare. La care se adaugă încăpăţânarea jenantă de a-i ţine isonul blondei sale favorite, acuzată de cinci infracţiuni, dar pozând în curată ca lacrima.

Românii au sperat că cel puţin în Săptămâna Mare vor avea parte de liniştea care li s-ar fi cuvenit. Din păcate, corupţii n-au făcut pauză. Ei îşi susţin fără încetare nevinovăţia şi, dacă ar fi să-i credem, corupţia a existat şi există, dar corupţii lipsesc cu desăvârşire. Ca în filmele cu mafioţi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble