Cuvintele din “Ce contează?”, de Lia Ardelean, sunt pline de suflet!

N-am mai întâlnit la o carte un preambul de “Cuvinte speciale...”, în care autoarea îşi pune sufletul pe palme şi ne oferă ceva din gigantismul lui. “... viaţa mea a fost şi este presărată cu îngeri...”. A cunoscut Lia Ardelean oameni ce i-au dat ajutor în toate realizările vieţii, care au încurajat-o, au îndreptat-o în a lua atitudine faţă de ea, faţă de alţii şi, desigur, faţă de viaţă. Cartea are un titlu ce te îmbie s-o citeşti, neştiind la ce se referă autoarea prin “Ce contează?”. La început, mulţumirile aduse îngerilor şi celor care au reuşit să devină “îngeri păzitori” când cei cereşti erau absenţi, sunt făcute, pe rând, cu tact scriitoricesc şi, de ce nu, cu mult bun simţ. S-ar părea că toată cartea, ce numără aproape 270 de pagini, şi însăşi scriitoarea demonstrează acest bun simţ.

În cele aproximativ 40 de capitole te duce cu gândul la nişte tablete, care luate separat au finalitate, dar în întregime ele se leagă armonios, realizându-se o carte interesantă, ce poartă un iz şi un puternic, pot spune, caracter autobiografic pe alocuri. Ai crede că este scrisă de un om cu multă experienţă, cu trecere greoaie printr-o viaţă lungă şi întortocheată, nu de o femeie de nici 43 de ani, dar tot atât de cunoscătoare a căilor întortocheate ale vieţii cunoscută şi trăită de ea. Lia Ardelean reprezintă prin această carte nişte fermenţi creativi, într-o confruntare aglomerată şi alambicată de orgolii şi vanităţi oferite de viaţă, ea rămânând un factor de echilibru total pentru cei apropiaţi. Rămâne, cum mărturiseşte în “Despre mine”, o persoană creativă, cu abilităţi artistice, iubitoare de dreptate şi adevăr, cu profunzime şi transparenţă. Poate viaţa cu întâmplările oferite o determină să scrie despre “Frica, inamicul tău...”, pornind de la Isaia 41:10: “Nu te teme căci Eu sunt cu tine: nu te uita cu îngrijorare căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta mea biruitoare”. A fost în dubiu Lia Ardelean în a scrie despre frică. Totuşi, a scris, a renunţat şi a revenit. Cred că a făcut bine. Compar cu cartea Sabrinei Matei “Nu e logic să-ţi fie teamă”, atât de bine primită de masa de cititori. Ajunge Lia Ardelean la concluzia că viaţa i-a oferit prilejul de a constata că “nu există frică pe care să nu o poţi depăşi atunci când te confrunţi cu ea, o priveşti şi, pe cuvântul meu, îi râzi în faţă”. Aşa am creat citatul meu preferat “Din frică s-a născut curajul”.

Într-o “tabletă” îşi aduce aminte de spusele ce au pătruns în sufletul autoarei, cele referitoare la a da viaţă celor patru copii ai săi. Ce frumos recunoaşte că aproape un sfert de veac a cunoscut xeroxul, ieşind minunaţi de frumoşi, sănătoşi şi inteligenţi şi... nici nu ştie cum s-a trezit cu ei. Treptat a însuşit nişte lecţii oferite de la viaţă. Lectura te îndeamnă la citire şi la trăire firească, ce învie parcă, citind tabletă după tabletă. Vei vedea cum se înfiripă iubirea între doi, fără a-şi pune probleme şi nici chiar întrebări, fiind mânaţi doar de instinctul primar, de chimia care le răscoleşte întregul trup. Această mare iubire ajunge la ură, duşmănie şi răutate. De ce? Să vedeţi, stimaţi cititori, ce motivaţii aduse pentru a preveni aceste lucruri, atât de prezente în jurul nostru. Şi o face cu atâta dezinvoltură, că i te ataşezi complet ideilor autoarei.

Tot aşa, când ajungi pe marginea prăpastiei, sufletul tău strigă şi te face să sari în neantul care desparte cele două lumi. Atunci, te uiţi cu sufletul gol şi pustiu, pentru că lumea şi viaţa nu mai au sens şi nici bucurie. Sigur, porneşte de la Sfânta Scriptură “căci la ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?”.

Amintesc nişte capitole, realizate excepţional, din care experienţa de viaţă ne pune pe noi, cititorii, să folosim “balanţa vieţii” şi să alegem talerul ce ne convine. Mi-au plăcut: Lumea ta începe cu tine, Contează ce simţi, Lasă grijile, trăieşte!, Iubeşte-te pe tine însuţi, Ce-şi doresc bărbaţii?, Ce-şi doresc femeile?, Ascultă-ţi inima!, Numai iubirea, Viaţa ta îţi aparţine etc. Citind “Ce contează?”, am făcut cunoştinţă cu scriitoarea, un om ce nu-l putem acuza de faptul că n-a fost sincer. Din contră, ne-a oferit o avere spirituală şi a intrat cu fruntea sus în rândul celor care scriu bine. Este cea care atrage atenţia asupra multor rele care macină nu numai societatea noastră, dar macină sufletele noastre.

Tematica abordată, în care a luat atitudine hotărâtă, n-o pot nominaliza în micul spaţiu tipografic acordat acestui mesaj. Ea cuprinde totalitatea problematicii mele, ale tale, ale noastre aflate într-un moment crucial al vieţii, pe care l-am ocoli, dar e cu neputinţă. Îi mulţumesc autoarei pentru fapta preţioasă, cartea de mare valoare şi pentru gândul de a ne asocia principiilor ei. Autoarea îndrăzneşte să viseze măreţ pentru că şi-a găsit puterea de a face şi curajul cu îndrăzneala necesară.

Teodor Curpaş

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble