Regele Ferdinand I, comemorat la Carei

Regele Ferdinand I, comemorat la Carei

Cu ocazia împlinirii a 88 de ani de la trecerea în nefiinţă a Regelui Ferdinand I al României, reprezentanţii Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei au depus luni o coroană la bustul acestuia, amplasat în centrul Municipiului Carei.

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 12/24 august 1865. A fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până în 20 iulie 1927. Ferdinand (Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prinţului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen şi al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei şi al reginei Maria a II-a. Ajuns rege în 1914, la debutul Primului Război Mondial, Regele Ferdinand a fost pus în situaţia dificilă de a hotărî interesele ţării noastre, într-o perioadă atât de agitată.În urma înfăptuirii Marii Uniri din 1918, Ferdinand şi Maria s-au încoronat regi la data de 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.

Majestatea Sa Regele Ferdinand I al României a vizitat oraşul Carei la data de 25 mai 1919, alături de Alteţa Sa Regina Maria a României, cu scopul familiarizării membrilor Casei Regale cu noile teritorii unite cu România, în urma evenimentului istoric din 1918. La momentul respectiv, oraşul Carei era centru al Comitatului Sătmar. Familia Regală a fost însoţită în municipiul Carei de către Iuliu Maniu, în calitate de preşedinte al Consiliului Dirigent. Regele Ferdinand I a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unei boli necruţătoare. Bogdan Tulbure

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble