Prof. Constantin Voicu şi „Clipa” cea repede!

Omul acesta, despre care scriu, Voicu Constantin, vine, de dincolo de părinţi, trece hotarul în care Dumnezeu şi-a rupt nelimitele şi a poposit la noi, aici în acest judeţ, rămânând să contribuie puternic la lumina necesară atâtor generaţii. Nu-mi vine să cred că Voicu, profesorul minunat, inspector de neegalat până acum şi directorul de şcoală, este în prag de pensionare! Doamne, ce păcat că învăţământul rămâne din ce în ce mai sărac, în sensul că valorile fac pauza binemeritată şi sunt înlocuite cu diletanţii.

Din altă parte a ţării Voicu a călătorit spre noi şi, prin însufleţirea pe care şi-a reverberat-o mereu în perspectiva eternităţii, s-a tot renăscut prin calităţi intelectual-morale, prin umanitate aleasă la orice întâlnire cu noi, oamenii cu care a lucrat şi pe care i-a stimat. Povestea lui Voicu Constantin este lungă, dar a ştiut să ia pieptiş toate prefacerile ideologice şi sociale ale vremii sale, care le dorea să devină normalizate şi impuse până la a deveni fireşti. A fost şi a rămas omul cu frica de Dumnezeu în sân şi cu rugăciunea-n minte, trăind un seism lăuntric în faţa noilor „norme” impuse de un minister total neorientat, în detrimentul copiilor, al dascălilor şi părinţilor. Voicu şi-a asumat întotdeauna traseul înfrumuseţării pregătirii sale superioare, trecând prin tot felul de prefaceri unice, vâltorice, de maturizare intelectuală şi moral-civică.

Sunt onorat ca în numele unei instituţii puternice, NV TV, să scriu despre acest om valoros, pe care-l cunosc de mulţi ani, fiindu-i părtaş aproape la toate treptele pe care le-a urcat în învăţământ.

A fost pentru ISJ un mare privilegiu pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, aducându-ne bucurii în viaţa zbuciumată a celor de la catedră, schimbându-le la mulţi viaţa şi primenindu-le chiar sufletul, de multe ori învolburat ca apele unui pârâu de munte după topirea zăpezilor. Ca inspector de personal, cu o memorie strălucitoare, cu suflet bun, a ştiut să scoată din visteria inimii sale cele bune, împărtăşindu-le oamenilor ca pe o tipsie, pentru a se înfrupta din ele cei care erau nevoiţi. Şi i-a înţeles, căutând portiţa legală, lucru pe care l-am văzut şi pentru care mereu l-am felicitat! A iubit mereu învăţământul, încât în inima lui există doar intrări şi cine a intrat nu mai poate ieşi din ea. L-am găsit şi în „pasă rea”, internat în spital, dar... inima l-a ascultat şi Dumnezeu i-a fost alături, pentru că a făcut multe fapte bune acest Voicu!

A pus la punct, în totalitate, o şcoală cu nr. 1 şi la propriu şi la figurat şi bine-ar fi ca urmaşul lui să fie acceptat de un colectiv de dascăli, părinţi şi elevi de excepţie. Altfel, şcoala „Gr. Moisil” va cunoaşte regresul! Voicu s-a dovedit a fi iubit de cei amintiţi, fiind un om de mare sensibilitate, constituind, fără exagerare, un model în vremea noastră, înaintea căruia, trebuie, după cum zice o vorbă din bătrâni, să-ţi ridici pălăria!

Voicu, patriot luminat, om de cultură important al vremurilor noastre, ne-a dat mereu prin activităţile sale speranţa însănătoşirii vieţii publice, trăind puternic evenimentele cruciale ale existenţei neamului nostru. A trebuit să lucreze într-o lume sufocată de răutate, în care acest popor încearcă să-şi regăsească demnitatea naţională. Prin forţa spiritului gospodăresc, a tactului de mare pedagog, prin forţa exemplului şi a cuvântului, a fost pe baricada adevărului, luptând pentru cea mai înaltă cauză – a apărării şi slujirii demnităţii naţionale!

Îşi încheie activitatea în această toamnă, prezentând colectivului minunat de la „Gr. Moisil” momentele spirituale cele mai importante din istoria acestei unităţi şcolare, promovând adevărata forţă a spiritualităţii româneşti. De-a lungul anilor a avut multiple preocupări şi în toate şi-a adus din plin contribuţia. A fost şi rămâne un familist de invidiat, cu o iubire pentru copiii săi, dar cu una sporită pentru nepoţi. Doamne, ce frumos vorbeşte despre ei şi câtă gingăşie poate emana acest om! Când mă gândesc la contribuţiile lui, care au constituit o prezenţă dinamică pe o perioadă de câteva decenii, cred că acestea îi dau dreptul la preţuirea noastră, a prietenilor, a colegilor, a numărului imens de oameni care-l stimează. Şefii judeţului şi municipiului pot spune doar cuvinte de laudă pentru Voicu şi aprecieri! Mai puţin cei de la ISJ, care nu obişnuiesc să se ocupe de valori, ei trăind intens preocupări legate de „proiecte”.

În caracterul lui Voicu, în însetarea de cunoaştere şi de adevăr, există doar nobleţe, în suflet lumină, pace, justiţie şi dreptate, dăruire pentru cei mici. Pentru toate acestea, ne înclinăm cu respect şi consideraţie. Vei rămâne prieten puternicei NVTV şi Gazetei de Nord-Vest.

Teodor Curpaş

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble