Lipsa de vigilenţă, plătită scump de francezi

Florin Dura

După atacurile de la redacţia Revistei Charlie Hebdo, francezilor le este dat să treacă iar printr-un moment extrem de greu. Atentatele teroriste din Paris de vineri noaptea, dovedite a fi bine gândite şi organizate, fiind vizate o sală de concerte şi un stadion plin ochi cu aproape 80.000 de oameni, au îndoliat Franţa şi întreaga lume. Circa 150 de victime şi-au pierdut viaţa în urma acestor atacuri şi alte câteva sute sunt rănite. Norocul francezilor a constat în faptul că teroriştii nu au putut intra pe stadion, aşa cum le era planul iniţial, pentru că dacă reuşeau acest lucru cu siguranţă numărul victimelor era mult mai mare.

La fel ca şi în cazul Revistei Charlie Hebdo, tot cei de la Statul Islamic au produs şi grozăvia de vineri noaptea din capitala Franţei. Au murit astfel mulţi parizieni, cei care în urmă cu două-trei luni mărşăluiau cu zecile de mii prin Paris cerând autorităţilor să le permită refugiaţilor să intre în ţară. Ne întrebăm dacă acum ar mai face acelaşi lucru. Pentru că nu odată s-a dovedit că printre sutele de mii de refugiaţi s-au infiltrat şi terorişti periculoşi. Şi, dacă mai era necesar, acest lucru a fost dovedit cu vârf şi îndesat vineri noapte.

Ne miră şi faptul că autorităţile franceze au dormit la propriu, pentru că felul în care s-au desfăşurat atentatele teroriste dovedeşte că acestea au fost bine planificate. Iar acest lucru necesita timp, necesita conversaţii, necesita pregătiri, toate acestea sub nasul autorităţilor franceze care au mai demonstrat încă o dată că nu sunt suficient de bine pregătite.

Lucrurile sunt aşa cum sunt şi nimeni nu le mai poate îndrepta. Oricum, timpul nu poate fi dat înapoi. Rămâne, însă, de văzut ce măsuri vor lua guvernele ţărilor occidentale. Pentru că este posibil ca astfel de atentate să aibă loc şi în alte state. Lumea se întreabă de ce aceste guverne au stat cu mâinile în sân şi nu au reacţionat mai rapid şi mai consistent în cazul Statului Islamic ISIS. Pentru că reprezentanţii acestuia au revendicat atacurile teroriste de la Paris. Ne vine greu să credem că ţările occidentale nu ar fi reuşit, în cazul unui atac concentrat, să distrugă această formaţiune teroristă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu sutele de mii de refugiaţi care au ajuns deja în Europa, dar şi cu cele alte câteva sute de mii care forţează frontierele acesteia.

Guvernele Europei, pe lângă mesajele de condoleanţe, trebuie să ia o serie de măsuri urgente şi foarte drastice pentru a împiedica alte atacuri teroriste. Trebuie luat taurul de coarne acum, până nu este prea târziu, pentru că vedem că delăsarea şi lipsa de vigilenţă este scump plătită. Cu vieţi ale unor oameni nevinovaţi.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble