Partea a doua
Din primele secole, filosofii şi-au orientat sensurile operelor proprii în jurul triadei valorice Adevăr - Frumos – Bine. Astfel toate lucrările filosofice apărute încă din acele timpuri, au dezbătut şi s-au dezvoltat în jurul temelor mai sus menţionate. Nici Platon n-a putut face excepţie; din contra el imprimând în lucrările sale o continuă mişcare filosofică. Începând cu “Dialogurile din tinereţe” :”Hippias minor, Alcibiade, Apologia lui Socrate, Euthiphron, Criton, Hippias major, Charmides, Lahes, Lysis, Protagorar, Georgius şi Menon” trecând prin cele de maturitate:”Banchetul, Phaidon, Phaidros, Statul (Republica), Ion , Menexenos, Eutidemos şi Cratylos”, sfârşind cu cele de bătrâneţe: “ Parmenides, Theaitetos, Sofistul, Politicul,Philebos, Timaios, Critias, şi Legile” Platon exprimă prin opera sa vastă un model de tematici, gravitând în jurul triadei valorice. Aristotel spunea despre Platon: “Platon n-a făcut altceva decât să schimbe cuvântul întrebuinţat de pythagorici, care spuneau că lucrurile constau în imitaţia numerelor, acolo unde Platon vorbeşte de participare, schimbând doar numele .“ ( Gh. Vlăduţescu: Filosofia în Grecia veche ).
Invitație în lumea ideilor lui Platon
Am început în episodul trecut un itinerariu în operele platoniene enumerate mai sus și vă invit sa urmărim împreună modul de întâlnire, comparare şi concluzionare, printr-un drum anevoios dar fecund ideologic şi nu numai, în câteva din ideile întâlnite-n opera lui Platon, în comparaţie cu morala creştină.
Am folosit în acest itinerariu lucrările: Platon, vol.V-VII ; Vasile Muscă ,Introducere în filosofia lui Platon; Gh.. Vlăduţescu, Filosofia în Grecia veche; Noul Testament.
Sacrificiul suprem şi dreptatea, reieşite în opera lui Platon
Puneam în articolul trecut întrebarea: de ce a preferat Platon acest mijloc ascuns de luptă socială şi nu s-a implicat direct în perioada tinereţii în acea activitate literară specifică curajului atenian din acele timpuri? Ceea ce știm din opere este faptul că Platon a deplâns atât de mult moartea prietenului său Socrate, încât s-a considerat dator a-i răzbuna moartea. Această caracteristică socratică a operei din tinereţe îl va ghida activitatea literară pentru tot restul vieţii.
Filozofia antică grecească între un regim politic și altul
În “Dialogurile de maturitate”, întâlnim un Platon mai angajat în opera începută-n tinereţe. Socrate “dispare” la prima vedere, iar autorul îşi declină curajos şi consecvent maturitatea literară şi filosofică.
Platon se arată profund decepţionat de realitatea social-politică din Atena vremii sale, care evoluează sub semnul mare al instabilităţii şi nesiguranţei. Trecând prin transformări de situaţii contradictorii, o formă de guvernământ care se impusese prin violenţă, cade pentru a ceda locul alteia opuse cu nimic mai bună şi care ajunge la putere tot prin violenţă; democraţia învinsă, lasă locul unui regim aristocratic, pentru ca acesta la rândul său să se prăbuşească spre a se restaura iar democraţia.
Întrebări de luat la drum spre filozofia lui Platon
Trecerile de la un regim la altul au fost însoţite de puternice zguduiri sociale, iar pe Platon îl nemulţumeşte mai cu seamă faptul că o victimă nevinovată a acestor violenţe a fost Socrate însuşi, tocmai acela pe care el îl vedea drept cel mai înţelept şi mai drept dintre oameni.
Se ivesc câteva puncte de reflexie privind stabilitatea filosofiei pe care Platon o mărturiseşte-n această situaţie :
a.- Dacă din punctul lui de vedere lumea pământească este o lume a umbrelor prin excelenţă, deci pământean şi finit putând fi şi Socrate, nu cumva absolutizând umbra de pământesc îşi întinează, cei drept puţin, ideea de lume spirituală filosofică adevărată spre care tinde?
b.- În alt sens, nu cumva Platon devine o victimă a instabilităţii şi nesiguranţei sociale, datorită faptului că-n opoziţie cu regimul politic real constituit visează un regim politic ideal, clădit pe constanţe, durabil şi stabil, format o dată pentru totdeauna, etern, autarhic, care să împrumute câte ceva din caracteristicile regimului de castă egiptean, pe care-l apreciază?
c.- Nu cumva prin aceste să zicem “ sacralizări forţate” îşi ridică semenii, în măsură mai mare sau mai mică, din lumea umbrelor spre lumea ideaticului formându-şi o filozofie nouă a umanului, iubirii, sacrificiului?
Platon și Socrate precursori și profeți filozofi ai Creștinismului
Descoperim un Platon, care-n slăbiciunea sa este puternic, un Platon care-n aşa zisa „nestatornicie” a propriei filosofii, reuşeşte prin sacrificiul propriilor idei, o metamorfozare dintre lumea ideală cu lumea Iubirii şi-a dreptăţii al cărei militant asiduu a fost însuşi Socrate prietenul său care prin sacrificiul vieţii oferite pe altarul Adevărului se apropie în mod mai mult sau mai puţin conştient dar viu de sacrificiul Fiului lui Dumnezeu de pe Cruce. Platon va încerca să făurească o icoană ideală a unei societăţi în planul propriei filosofii prin utopia sa social-politică ce se recomandă atât ca refugiu cât şi drept compensaţie-n raport cu realitatea dată.
Modelul care ne este oferit în înfăptuirea reformei social- politice, menit să ducă la această societate, este lumea ideilor.
În planul moralei creştine, una din ideile principale din scrierile sfinţilor părinţi, este şi aceea de căutare a Cerului, lepădarea de tot ce-i pământesc, păcătos. Astfel Sf. apostol Pavel, în scrisoarea către Coloseni spunea: „Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde Cristos se află şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Când se va arăta Cristos, care e viaţa noastră, atunci şi voi vă veţi arăta cu El în mărire. (Col. 3,1-4)
Platon filozoful social avangardist al filozofiei din Grecia Antică
Opera Republica, constituie o altă operă de maturitate a lui Platon. Prin ea se sugerează că idealul politic elaborat cu atâta entuziasm, îşi va putea găsi calea către realitate şi împlinire prin adeziunea şi sacrificiul unui despot luminat, o persoană capabilă să adune în sine atât filosoful cât şi omul politic. Platon nu ţine seama de ambiguităţile ideii de rege – filosof, pe care raţiunea umană obişnuită le-ar putea interpreta, ca irealizabile, filosoful arborând cu un vrednic curaj această formulă ca singura valabilă, în vederea salvării tuturor, a filosofului, a cetăţii, a omenirii în ansamblul ei.
Din această cauză din opera sa răzbate o amărăciune pe care el o încearcă la un moment dat privind anumite aşa-zise “practici democrate ale vieţii social-politice ateniene.
Valeriu Ioan
