- Armata trebuie să beneficieze de o bună pregătire de luptă şi de dotări corespunzătoare, a susţinut preşedintele Klaus Iohannis în mesajul transmis Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, la plecarea acestei unităţi militare în acţiune. Mesajul a fost citit de consilierul prezidenţial Ion Oprişor la ceremonia de plecare a militarilor.
- Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a iniţiat un proiect de lege pentru „a scoate actul de Justiţie de sub influenţa politicului”. Concret, a propus ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îşi numească, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii. În prezent, aceste numiri sunt făcute de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, şi cu avizul CSM.
- Cele mai recente zvonuri din PNL vorbesc despre o eventuală candidatură a Adrianei Săftoiu la Primăria Bucureştiului, care ar urma să se confrunte cu Gabriela Vrânceanu Firea. Adriana Săftoiu a fost purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.
- Aparatul rus de propagandă s-a repus în funcţiune la capacitate maximă odată cu izbucnirea protestelor anticorupţie de la Chişinău şi a învestirii Guvernului Pavel Filip. Postul de televiziune Pervîi Kanal a difuzat un reportaj de la proteste adăugând că, în cazul unei destabilizări, structurile de forţă ale statului român sunt pregătite să intervină. Şi alte intoxicări ale Moldovei ţintesc România.
- Pe când în România cluburile de fotbal s-au „specializat” în insolvenţă, în ţări precum Anglia, Spania, Germania, Franţa şi chiar Turcia, sportul – rege aduce câştiguri financiare uriaşe. La nivel de cluburi, pe primul loc rămâne Real Madrid, în al 11-lea an consecutiv. „Galacticii” au avut încasări de 577 milioane de euro, în ciuda faptului că stagiunea 2014-2015 a fost dezamăgitoare, fără vreun trofeu câştigat.
Voicu D.Rusu




















