Cinstirea sfinţilor îngeri se face în fiecare săptămână în ziua de luni şi în mod deosebit la data de 8 noiembrie, sărbătoare cunoscută sub numele de “Soborul mai-marilor voievozi Mihail şi Gavriil şi al tuturor puterilor cereşti celor fără de trupuri”.
Îngerii, locuitorii lumii nevăzute, sunt duhuri care au menirea de a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu şi de a împlini întru toate voia Sa, făcând-o cunoscută şi oamenilor şi ajutându-i pe aceştia la împlinirea poruncilor divine, în vederea dobândirii mântuirii: “Au nu toţi sunt duhuri slujitoare, trimişi spre slujire, pentru cei ce au să moştenească mântuirea?” (Evrei I; 14). Îngerii sunt mijlocitori între Dumnezeu şi oameni, dar, în acelaşi timp, sunt şi împreună-rugători cu noi către Dumnezeu pentru împlinirea cererilor noastre. Din acest motiv, încă din primele secole ale creştinismului, Biserica noastră a învăţat că îngerilor li se cuvine un cult de venerare, asemenea Sfinţilor, întocmindu-se rugăciuni, acatiste, imne speciale în cinstea lor, zugrăvindu-se icoane şi ridicându-se biserici care le poartă hramul.
Sfântul Dionisie Areopagitul afirmă că îngerii alcătuiesc nouă cete, fiecare având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în trei grupe: I. Serafimi, Heruvimi şi Tronuri; II. Domnii, Puteri şi Stăpânii; III. Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Arhanghelii sunt în număr de şapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil, fiecare având o anumită misiune de îndeplinit, aşa cum ne învaţă Părintele Ilie Cleopa. Acum vom stărui doar asupra Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Mihail („puterea lui Dumnezeu”) este voievodul oştirilor cereşti şi cel dintâi din ceata Arhanghelilor. El are sabie de foc, primind slujba de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Când Lucifer a greşit şi au început să cadă mulţi îngeri, Arhanghelul Mihail a strigat: “Să luăm aminte!” Din acea clipă, a încetat căderea îngerilor, toţi preamărindu-L pe Dumnezeu. Mihail a însoţit poporul ales din Egipt spre pământul făgăduinţei. El a adus cele zece pedepse peste poporul împietrit al lui faraon. El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon, a păzit pe Daniel în groapa cu lei, a adus foc şi pedeapsă peste cetăţile cele desfrânate, Sodoma şi Gomora, scoţând pe Lot viu din Sodoma, iar la sfârşitul veacului, tot Mihail, împreună cu ceata Arhanghelilor, va suna din trâmbiţă, sculând pe cei morţi şi adunând toate neamurile pământului la judecată, după mărturia Sfântului Apostol Pavel: “Că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul Arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi” (I Tesaloniceni IV; 16). El este protectorul călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana sa.
Gavriil (“bărbat-Dumnezeu”) este arhanghelul bunelor vestiri, având misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari şi dumnezeieşti. El nu poartă sabie de foc, ci un crin care iradiază puritatea. Plin de blândeţe, a fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului Iisus Hristos. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi, Ioachim şi Ana. De asemenea, el a vestit în templu Sfântului Zaharia, că soţia lui, Elisabeta, va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul şi tot el a adus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuel. Arhanghelul Gavriil vesteşte păstorilor că în peştera din Betleem S-a născut Mesia, cântând cel dintâi: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ, pace între oameni, bunăvoire” (Luca II; 14). I-a învăţat pe păstori să cânte, a descoperit magilor taina întrupării, a liniştit pe Iosif când voia să o lase în ascuns pe Fecioara Maria, poruncindu-i să fugă în Egipt cu Pruncul şi apoi să se întoarcă în Nazaret. El ocroteşte familiile creştine, pe fecioare, pe călugăriţe, păzeşte pe copii, pe mame, ducând rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aducând împlinirea cererilor.
În ţara noastră cultul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este foarte răspândit: multe biserici sunt patronate de ei, mulţi creştini le poartă numele şi le citesc acatistul, închinându-se cu evlavie înaintea icoanei lor. Noi suntem datori să-i cinstim pe toţi sfinţii îngeri, indiferent de ceata din care fac parte, ducând o viaţă neîntinată, îngerească, săvârşind faptele cele bune şi dând dovadă că suntem creştini autentici. Preot dr. Cristian Boloş




















