Primii paşi în televiziune… Emisiunile de la NORD VEST TV Satu Mare au fost o reuşită deplină !

După repetiţiile de rigoare ale artiştilor de la Ansamblul folcloric din Chiuzbaia, judeţul Maramureş, a urmat urcarea, participarea de fapt, pe scene unde am reprezentat de fiecare dată, cu cinste şi mândrie, satul Chiuzbaia, comunitatea acestuia. De fiecare dată v-am reprezentat pe dumneavoastră, cei care ne susţineţi în aceste vremuri ale democraţiei. Pentru că orice lucru îşi are un început şi noi îl avem pe-al nostru. În 2015 am fost prezenţi, pentru prima dată, la o televiziune din Satu Mare – la NORD VEST TV, respectiv la emisiunea realizată de un maramureşean de-al nostru, DUMITRU ŢIMERMAN, realizatorul emisiunii MUZICĂ ŞI VOIE BUNĂ. Îi mulţumim pentru încrederea acordată, pentru că mulţi dintre noi nu ştiau ce se întâmplă de fapt într-o televiziune. Dar a fost un pas în faţă. A fost o reuşită fără doar şi poate.

A fost o emisiune reuşită din toate punctele de vedere. Cu emoţii, cu trăire sufletească de maximă intensitate. Ne-am reîntors acasă tare bucuroşi, fericiţi că nu ne-am făcut de ruşine. Ne-am întors acasă după emisiune cu mândria în suflet că suntem chiuzbăieni şi că am reprezentat cu cinste frumuseţile din lada de zestre a satului Chiuzbaia. A fost un prim pas, dar foarte important, în ceea ce urma să facem. A fost să fie un ceas binecuvântat de Dumnezeu, şi-ţi mulţumim Doamne!

Aşadar, mergem mai departe căci avem forţă, avem putere, avem curaj, avem talent, avem voci muzicale minunate şi avem ce arăta lumii. Abia după finalul emisiunii am realizat „riscul” sau „greutatea” la care ne-am expus. Fără discuţie, ne-am întors de la Satu Mare bucuroşi şi ne-am făcut planuri pentru următoarele evenimente culturale tradiţionale.

Lăsatul secului şi începutul postului Marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului Domnului IISUS HRISTOS ne-a oferit bucuria, nouă celor de la Ansamblul folcloric din Chiuzbaia, să participăm, în ziua de 15 noiembrie, din nou la emisiunea MUZICĂ ŞI VOIE BUNĂ, realizată de DUMITRU ŢIMERMAN la NORD VEST TV Satu Mare. În această emisiune am prezentat o scenetă de lăsatul secului, coordonată de VASILE BELE. Feciorii care şi-au prezentat rolul în mod ireproşabil au fost: CIPRIAN ROMAN, BOGDAN BONTO, MIHĂIŢĂ LIBOTYAN, KEVIN HORVAT şi IANCU AVRAM. Nu s-au lăsat mai prejos nici fetele, care au avut un rol deosebit în această scenetă: BIANCA BELE, MARIA GRIGOR, IONELA BREBAN, FLORINA BABICIU, ANDREEA HOSSU şi FLORENTINA TRIF. În rolul „mamei”, cea de la care şi-au cerut voie fetele pentru a intra în jocul de lăsatul secului, au fost: CĂLINA HOSSU şi LARISA BABICIU.

În această emisiune de pomină, au fost prezenţi şi artiştii Ansamblului CIREŞARII din satul Coruia, judeţul Maramureş, reprezentat de: CLAUDIU TRIF – preşedinte şi coordonator muzical, CIPRIAN POP – vicepreşedinte şi coordonator al Ansamblului CIREŞARII. Ne-au încântat, cu minunate hori autentice, soliştii: IRINA CONŢ, AUGUSTIN HOBAN, MARIAN VIDA, RĂZVAN ROMOCEA, COSMINA LUPŞE şi CLAUDIU TRIF la vioară. Cele patru perechi de dansatori ale Ansamblului CIREŞARII ne-au prezentat două dansuri de Chioar, care au întregit emisiunea MUZICĂ ŞI VOIE BUNĂ, cu autenticitatea specifică chiuzbăienilor.

Mulţumim postului de televiziune NORD VEST TV Satu Mare, realizatorului de emisiuni DUMITRU ŢIMERMAN, operatorilor şi Conducerii pentru atmosfera caldă, primitoare şi plină de încurajare pe care am primit-o în timpul celor două emisiuni în care ne-am simţit ca acasă. Promitem că vom reveni în casele şi sufletele dv. cu colinda şi cu datini autentice, specifice satelor noastre Chiuzbaia şi Coruia din judeţul Maramureş, prin intermediul emisiunii speciale de Crăciun, care va fi difuzată în seara de MOŞ AJUN la NORD VEST TV Satu Mare. Vasile Bele

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble