Ca roua coborâtă din munţi a pătruns Mia Bob în sufleteel elevilor săi, în cele ale părinţilor şi în ale noastre, colegii ei, care am respectat-o în mod deosebit.
Profesaoara mică de stat şi mare de sfat se potrivea cu prezentarea lui Ştefan cel Mare, în sala tronului apropiindu-te la 10 paşi de el, te uitai de jos în sus spre el, aşa de mare ţi se părea! Legat de Mia Bob, aş putea spune că, prin şinuta ei, prin verticalitatea ei, mereu ţi se părea că este o stâncă de piatră. Despre ea nu se poate vorbi decât curat, având în minte şi în suflet imaginea unei biografii puternice, bogate, încercate de drumurile întortocheate ale vieţii, aduse de ea pe linia dreaptă, o biografie care s-a detaşat prin şlefuiri de trăire umană, alături de un soţ iubitor şi de frumoasa fiică Alina, care-i vor păstra imaginea ca şi sufletul ei bun!
Am văzut mereu la colega noastră nişte trăiri sufleteşti aparte, umane şi drepte, fără şovăiri. Asta s-a văzut, spun colegii ei de şcoală şi Lia, de pe atunci, de pe băncile şcolii şi din studenţia clujeană şi până la catedra renumitului liceu „Unio”, pe care, din păcate, nişte monştri l-au făcut inexistent, deşi a dat mai mult de jumătate de secol oameni de toate calibrele întreprinderii distruse de aceiaşi! Din activitatea profesoarei Maria Bob se poate învăţa mult şi multe, din viaţa ei se poate învăţa, deschizându-ni-se pilduitor multe fapte bune în folosul elevilor, a şcolii, a familiei şi societaţii.
Mia – o fiinţă generoasă, care a cinstit lumina şi respectându-i pe cei care au ştiut s-o caute şi au şi găsit-o! Mai mult, ea a primit-o, a purtat-o şi a transmis-o multor generaţii. Alina şi tatăl ei pot fi mândri de acest lucru. Alina a avut norocul că în familia în acre a crescut, educaţia n-a avut secrete, lucru văzut acum, la anii când îşi plânge mama „plecată” acolo, sus, unde Dumnezeu îi ia doar pe cei buni!
A fost Mia Bob o iubitoare de frumos, de estetic, de sublim, chiar prin materia pe care o preda, ţinând la limba română ca la ceva sfânt, luptând mereu pentru dreptate şi adevăr, fiind mereu de partea copilului, ea fiind o mamă iubitoare, cum rar am putut întâlni. Prietenele ei, profesoare, pot explica acest sentiment, cunoscându-o atât de bine. Sunt sigur că, în 3 ianuarie, se va vorbi despre Mia şi alături de cuvintele frumoase, binemeritate ale preotului, colegii îşi vor aduce aminte de momentele cele mai frumoase petrecute alături de Mia Bob, de multe ori de Alina şi Lică.
Reţin la Mia lucruri unice: atitudinea cuvântului, discreţia, cumpătarea, exigenţa, respingerea mediocrităţii, a falsului, a îngâmfării, a slugărniciilor, şuvoiul întrebărilor adresate vieţii şi morţii (mai ales bazate pe texte literare analizate cu elevii). Şi iată că la ea, destul de repede, s-a adeverit că şi moartea face parte din viaţă! Într-o emisiune cu IPS Iustinian spunea că, pe cei buni îi va aştepta la Poarta Raiului (D-zeu să-l odihnească!). Mai reţin la Mia Bob, pe când lucram la ISJ, neliniştea gândului ei, în volburarea destinului, dar şi puternica memorie afectivă, judecata dreaptă. Toate acestea i-au dat plenitudine Mariei Bob.
A spus mereu că poezia e sacrificiu, că ea vine ca un flux, atunci când vine dacă are de unde veni! I-a înconjurat pe tinerii talentaţi, i-a îndemnat spre spectacole, spre scenă, spre succes!
În acest sens, ar fi păcat să nu amintesc, a avut şi o biografie culturală, alături de cinstea, dreptatea, râvna, iertarea şi liniştea ce o aşeza în jurul ei, una lăuntrică. Au fost momente când viaţa i-a oferit greutăţi şi dureri, când i-au apărut licăriri de lacrimi în ochi, dar a ştiut să treacă peste toate şi s-a întors în poala de cer a Alinei, găsind „alinare” împreună cu Lică! Doamne, ce frumoşi arătau la fine de an şcolar! Ce bucurie când vorbea despre Alina şi despre viitorul ei, pentru care tremura! La noi persistă obiceiul prost de a vorbi frumos după moartea cuiva. Eu am vorbit frumos despre Mia tot timpul, fiindu-mi o colegă bună.
Nu, moarte! Când moartea-i departe de tine Ai putea spune chiar c-o iubeşti! Desigur, este o glumă, Ce nici în vis nu ţi-o doreşti! Moartea nu-i o femeie, s-o priveşti, E cea care-ţi întrerupe răsuflarea, Tăind cu furca speranţă şi ideal, Luând vieţi ca ea... val după val! Sunt puţini care-au reuşit s-o înşele... Ce frumoasă-i dimineaţa însorită!
Mia Bob, odihneşte-n pace şi Dumnezeu să te păstreze aproape de El! În numele colegilor de la „Unio” – T. Curpaş
