Cenzura lui Orban Viktor

Orgoliul premierului de la Budapesta de a avea un control cât de riguros posibil asupra partidelor politice maghiare din ţările vecine Ungariei a fost deja demonstrat cu prisosinţă. Amintim pentru a explica că în Slovacia partidul Most-Hid nu a fost acceptat ca partid maghiar deoarece a inclus şi slovaci. În schimb, Guvernul Orban a finanţat Partidul Coaliţiei Maghiare care niciodată nu a fost reprezentat în parlamentul slovac. Fără a forţa admiraţia, ceva similar s-a întâmplat şi în Transilvania. Aici, încă din 1989 alegătorii maghiari au fost în majoritate covârşitorie, fie membri, fie susţinători ai UDMR. Cu toate astea, guvernul Orban a susţinut Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, care avea aderenţă redusă la electoratul căruia i se adresa. Şi pentru a se asigura că etnicii maghiari vor avea reprezentare în parlamentul român, Orban Victor a schimbat macazul colindând prin Transilvania, ca agent electoral al UDMR. Dar, în schimbul acestui sprijin, UDMR a trebuit să accepte ascultarea şi identificarea ideologică cu FIDESZ şi orientarea politică a acestuia şi a guvernului Orban Viktor.

Înainte de acest dictat, UDMR mai spijinea, inclusiv financiar, publicaţii care uneori, chiar şi rar, criticau guvernul Orban. Acestea însă au falimentat în mod deliberat, conform unui plan ferm. Plan conform căruia Orban Viktor refuză să tolereze inclusiv mici grupări liberale ale căror lideri sunt susţinători loiali ai FIDESZ.

În sfârşit, dar în aceeaşi ordine de idei, premierul Orban Viktor a afirmat că ONG-urile finanţate de magnatul american Soros s-ar cuveni repudiate pentru implicarea partizană în politica ţărilor din Europa de Est.

Voicu D.Rusu

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble