Ce simplu pare acest titlu, dar câte se ascund sub el?! Spun atâta adevăr şi pornesc de la faptul că întotdeauna Dumnezeu este legat de iubire! Să ţinem cont de acest lucru în tot ce gândim şi facem! Dumnezeu este iubire şi vrea de la noi să fim iubitori!
Dacă ne-am analiza sentimentele ce le nutrim fiecare, am descoperi că suntem iubitori. Aşa ca Dumneavoastră, şi eu îmi iubesc familia şi am trecut prin multe greutăţi, peste obstacole care au pus pecetea pe sufletul meu. (De aceea, când se vorbeşte despre copii sau familie nu mă pot stăpâni, nu mă lasă lacrimile! Mi-e ruşine, dar... asta-i!).
Ştiu că iubesc mult zestrea neamului nostru şi cu arma condeiului apăr mult „lada de zestre” a spiritualităţii româneşti.
Sunt sigur că fiecare dintre noi are o profesiune de credinţă reieşită din multitudinea de idei, întâmplări, fapte, propuneri, dezbateri care au interesat şi interesează comunitatea, aflându-vă în mijlocul ei. Iubesc oamenii cu personalitate, pe cei conştienţi de valoarea lor şi demni de aprecierile mulţimii, care ştie să discearnă valorile din masa mare de oameni. Cei valoroşi au mereu o zbatere pentru menţinerea spiritului naţiei, au o dăruire pentru neam, pentru limbă, pentru dreptate şi adevăr!
Ştiu să vorbesc ce-mi aparţine chiar în această lume sufocată, provocată şi de puţina cultură politică a celor care reprezintă ţară. Acolo ar trebui să se vegheze ca toţi cei aleşi să rămână, mereu, „membri ai poporului român”, să lupte cu toată capacitatea pentru unitatea statală şi siguranţă naţională, alături de propăşirea culturii! Şi astea, în numele adevărului! Scriu aceste rânduri, sincer, cu sufletul! Iubesc tot ce mişcă-n ţara asta şi tot ce există aici! Iubesc tot ce cuprinde noţiunea „ţară”, atât de amplă în conţinut. Iubesc mult oamenii adevăraţi din Satu Mare şi din ţară! Doamne, mulţi sunt, dar nu-i scoatem la suprafaţă, nu-i scoatem din diferite motive, din invidie poate sau egoism, apoi de frică să nu ne depăşească, din incompetenţa celor care trebuie să-i scoată la lumină. De aceea „Oameni şi Fapte” este emisiunea privită de unii, neiubitori faţă de cele de mai sus, au reţinere şi unii chiar cu frică se „înhamă” la a apărea 50 minute pe ecran, alături de realizator!
Dacă le-aţi auzit „motivările”, cât de supraîncărcaţi sunt şi ce „ocupaţi” sunt minut de minut, nici n-aţi crede! O să-i rog pe preoţii de la „Glasul Bisericii” să-i ierte, prin slujbele de la „Taina Sfântului Maslu”, mai ales vinerea!
Oricum, acest popor, pe care-l iubesc, încearcă să-şi regăsească demnitatea, alături de mulţi ca mine, prin forţa cuvântului şi a exemplului personal – toţi pe baricada adevărului, luptând pentru cea mai înaltă cauză – a apărării şi slujirii demnităţii naţionale. Îi iubesc pe primarii cu demnitate şi sinceritate, ca Eugen Kovacs, Ovidiu Duma, Radu Trandafir, Ioan Gurzău Bartok, Alex. Domokos, Mihai Găman, Gh. David, Zenoviu Bontea, Ioan Grad, Marinel Rotar, Vasile Şteţ, Mariana Sobius, Mariana Avorniciţi, Gyorgy Diakon, Iosif Mellau, Iuliu Ilyes, Szabolcs Szucs şi Vasile Corodan. Am găsit la aceştia exact trăsături despre care scriam mai sus! Alătur acestora o sumedenie de preoţi demni pentru slujirea lor, demni pentru ataşamentul faţă de ideile de prosperitate!
Toţi care iubiţi ţara sunteţi nişte seniori ai neamului românesc, situându-vă acolo unde iubirea e credinţă, unde credinţa e iubire!
Cunoscându-mă bine, am puterea să nu mă las copleşit de bucuriile mărunte şi cu Dumneavoastră să ne spunem, când e cazul, ultimul cuvânt!
Teodor Curpaş




















