Sunt atâţia oameni valoroşi, aici şi pretutindeni, care lasă ceva în urma lor.Aceştia nu sunt pedepsiţi cu prăbuşirea. ÎPS Iustinian (Dumnezeu să-l odihnească!) spunea că-i “aşteaptă la Poarta Raiului” şi... avea dreptate. Acolo ajung cei care merită! Nici nu mă gândesc că pot ajunge cei care se conduc după deviza “Dezbină şi stăpâneşte!”, care-ţi produc senzaţia de gheaţă pe şira spinării. Aş vrea să fiu convins că nu ne caracterizează pe noi, românii, şi nici n-o merităm!
Se spune că pe români îi unesc doar necazurile, nenorocirile, valurile mari ale vieţii, ale istoriei. Sătmărenii ştiu bine ce-s inundaţiile, cu bivolul negru care a lovit atâţia oameni şi a distrus atâtea familii. Atunci au fost ajutaţi şi încurajaţi de conducători miloşi, darnici, umani. A existat un Uglar şi mulţi ca el, care nu i-au lăsat pe cei loviţi în frig şi flămânzi! Le mulţumim acum, noi, cei care am trăit acele momente triste. Unii, poate, au uitat, dar... istoria nu va uita! Acum, la evenimente triste, viaţa îşi vede de rosturile ei, se uită repede de cei cu necazuri! Gândindu-mă la aleşii de azi, le spun că sunt în viaţă momente în care trebuie, forţat de împrejurări, să iei o decizie. Cei aleşi, care ştiu bine cum au ajuns în vârful piramidei, dându-şi seama după un timp că fac degeaba umbră acestui pământ, să plece acolo unde le este locul şi pentru locul pe care-l merită raportat la pregătire, la dăruire pentru poporul său. Doamne, câţi sunt cei care ar trebui să fie conştienţi că întâmplarea n-are nimic comun cu ceea ce au ajuns, că poporul “suveran” nu-i mai suportă! Păcat că se suportă ei! Asta duce la nesimţire!
Uitarea este omenească, spun unii, dar grijile vin unele după altele, într-o succesiune, indiferent de voinţa umană, doar după cea a Domnului. Avem multe exemple concludente despre unire şi dezunire. E destul că după decembrie 89`, în urma loviturii de stat, cu amestec de puteri străine s-a folosit abil o revoltă şi o explicabilă nemulţumire populară, treptat arătându-şi colţii iredentismul, şovinismul şi extremismul sub diverse forme.
După atâţia ani, poporul român priveşte cu neputinţă cloaca politică a zilelor ce le trăim, “admirând” cu zâmbete false pe conducătorii aleşi, care coboară din maşini luxoase la o chermeză sau sfidează, prin bâlbâieli şi gângurituri, într-o emisiune sau alta la televiziunile locale, lăsând impresia că acum “dau lecţii” prostimii care i-au votat! Aiurea! Poporul nu mai poate fi păcălit. S-a deşteptat! Simte bine că nu merge bine niciun sector, că greutăţile vieţii apasă pe umerii lui, că facturile sunt grele, că medicamentele sunt jonglate de afacerişti, că banii ţării furaţi nu sunt recuperaţi şi... câte şi mai câte!
Mă trag din neamul celor “cu mâinile învârtoşate de muncă”, crescut fără tată, iar mama rectificatoare la IAR Braşov şi Fabrica de tractoare. Am cunoscut foamea de mic. N-am mânuit coasa, sapa, secera, coarnele plugului, dar... treptat am mânuit condeiul, fără pretenţii de jurnalist. Am fost conştient, copil fiind, că, pentru a reuşi în viaţă, singura şansă a fiului de muncitoare este truda enormă, şcoala, internatul, facultatea, biblioteca, studiul, seriozitatea şi bunul simţ. În emisiunile realizate am descoperit atâţia oameni valoroşi, am cunoscut profesori, ingineri, medici, meseriaşi demni de respect!
Am cunoscut sportivi adevăraţi aici, în ţară şi în afara ei, scriitori de valoare, academicieni, politicieni adevăraţi. Am format generaţii de oameni serioşi aici şi la universitatea străină, fiind răsplătit cu distincţie de invidiat!
Oricât s-ar obosi şi ar asuda unii, nu pot şterge cele 42 de cărţi ale mele, nici ataşamentul meu faţă de ţară şi popor considerându-mă a fi om al Cetăţii. Pentru că îmi pasă! Îmi pasă de ţara mea, de oraşul acesta! Pentru că-mi pasă de Om, cu “O” mare! Pentru că îmi pasă de neamul meu şi de soarta lui viitoare! Eu ştiu doar de baricada adevărului şi a dreptăţii. Pe drumul grijilor, am făcut mai puţin pentru mine, dând mai mult aproapelui meu. Indiferent de etnie! Indiferent de religie! Indiferent de convingerile politice! De aceea nu suport ca în Satu Mare să avem şefi “interimari” de parcă am fi groapa de gunoi a Bucureştiului!
Nu suntem capabili să punem şefi de la noi în instituţiile noastre? Aleşii sunt atât de pasivi? Ei sunt “interimari”! Se spune că, pentru o babă surdă, preotul nu repetă predica! Să ne trezim la realităţile zilelor ce le trăim!
Teodor Curpaş
