Mănăstirea “Sfânta Treime” este amplasată la doar câțiva kilometri de capitala Țării Oașului, la Huta, mănăstire cu o viață de obște ce se înscrie în categoria așezămintelor recent înființate, din dorința credincioșilor din zonă și a ierarhilor bisericii ortodoxe.
Mănăstirea a crescut an de an, văzând cu ochii, datorită maicilor ce slujesc cu atâta credință pe Dumnezeu, prin tot ceea ce fac acolo, înfrumusețând peisajul păstrat și ambianța naturală, departe de zgomotul orașului. Aceste 11 măicuțe, prin munca lor neobosită, plină de dăruire și de bun simț, fac să dea o frumusețe aparte peisajului pitoresc și de tihnă, iar drumul ce urcă spre mănăstire te introduce treptat în atmosfera de liniște și rugăciune care domină acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Nu voi face un istoric al mănăstirii, nici nu sunt pregătit și nici nu este scopul prezentului material. Biserica a fost construită în stilul obișnuit nouă, credincioșilor, înscrisă cu trepte și un mic pridvor deschis la intrare. În interior remarcăm împărțirea în pronaos, naos și altar, iar turla cupolei rămâne singura ce încoronează lăcașul de cult. Sigur, acum se realizează pictura bisericii, un lucru atât de necesar și atât de costisitor. Oricum, mănăstirea nu o va putea suporta, ca bănet, și tot bănuții văduvelor vor fi baza achitării acestui miracol așteptat de noi toți! Poate se va găsi un om “cu dare de mână” să contribuie la realizarea acestui obiectiv. Voi semnala presei și NVTV, țării, că în acest minu-nat colț de rai sunt oameni ce sponsorizează astfel de activități! Ce frumos! Doamne, ce emisiuni frumoase se pot realiza cu oameni adevărați, cu suflet mare, educați și, mai ales, încărcați cu credință! Sigur, nu mă gândesc la cei care vin din 4 în 4 ani pe la biserici și... repetă ca papagalul niște lozinci, și acelea pronunțate prost! Mă refer la oamenii - Oameni! (Că greu se mai fac oamenii - Oameni). O astfel de pictură are, desigur, program iconografic, extrem de bogat, cu un spectru larg de scene și o paletă coloristică vie, așa cum este tot ce se numește această minunată și primitoare mănăstire. Aici totul este plăcut, începând cu poarta frumos sculptată de la intrarea din șosea, drumul betonat și parcările, rondourile cu flori multicolore și îngrijite, iarba ce pare gazon, totul realizat și păstrat, de dimineața și până seara, cu multă, multă iubire! Ce le-a adus aici pe cele 11 măicuțe este, în primul rând, iubirea față de Dumnezeu, credința lor puternică ce ne-o transmit și nouă. Când pleci de acolo ești mai încărcat sufletește și slujba de la mănăstire, rugăciunea făcută acolo este, parcă, altfel și mai primită de Dumnezeu!
Mulți credincioși, văzuți de mine și de camerele de luat vederi, care au venit să se închine cu evlavie cinstitelor icoane și, de ce nu, acum sfintelor moaște, spunând o rugăciune smerită înaintea lor, mărturisesc că au aflat liniște sufletească, mângâiere în necazuri, răbdare în ispite, ajutor la examene, ameliorare sau chiar vindecare a bolilor și potolirea întristărilor de orice fel. Toate clădirile ce aparțin mănăstirii, grija pentru ele, munca celor 11 măicuțe, fac să se distingă prin deschiderea față de credincioșii care îi calcă pragul și o încadrează la loc de frunte între cele peste 30 de mănăstiri din Episcopia Maramureșului și Sătmarului și, de ce nu, din țară! Prezența la slujbe a episcopului Iustin, frumusețea acestora și cadrul natural de amplasament a mănăstirii sporesc an de an numărul pelerinilor. În întâm-pinarea nevoilor duhovnicești ale credincioșilor, preoții, slujitorii vin aici cu atitudine înțelegătoare înrădăcinată în tradiția spiritualității ortodoxe. Un merit extrem de mare îl are măicuța stareță Selever, care mângâie și întărește acest așezământ monahal cu alese cuvinte care hrănesc și înalță sufletele!
Teodor Curpaș
