După Legile justiției și criticile aferente, iată că a venit și vremea Legii salarizării unice, care a devenit un bun prilej de reproșuri și posibile proteste de stradă. Pe de altă parte, acuzațiile se referă la majorarea salariilor și pensiilor, care cică n-ar fi sustenabile, iar întrebările interogative adresate guvernanților sunt unilaterale. De ce unilaterale ? Cârcotașii parcă fac parte din altă țară, dintr-o altă lume, și nu din Parlamentul României. Dacă ai Puterea de a critica și acuza, eu cred că trebuie să existe și Puterea de a oferi soluții constructive la unele anomalii sau inconveninente, eventuale disfuncționalități, care apar în exercițiul democratic al schimbărilor legislative. În anumite situații se creează impresia că suntem tot în socialism și că analizele unitare exclusiviste țin de mentalitățile comuniste și nu de cele democratice. Unele rapoarte seamănă mai degrabă cu cele din vechiul regim, deși trăim în economia de piață. Există partide protestatare, care parcă s-au transformat în niște ”bisericuțe” spoite cu atitudini aruncate-n spațiul public de-a valma, fără contraargumente riguroase. Oarecum, protestatarii trebuie să demonstreze liderilor de partid, șefilor, că au găsit noi atitudini în lupta pregătitoare, premărgătoare viitoarei campanii electorale. Tot timpul, după mintea lor, poporul trebuie să fie atenționat cu tot felul de “floricele pe câmpii” menite să discrediteze guvernanții. Apoi, povestea asta cu scăderea Puterii de cumpărare ține iar de niște analize sterile, care au la bază, probabil, scăderea vânzărilor din marile supermarketuri. Adică, scăderea unor salarii, din cauza Legii unice a salarizării, a condus la o diminuare a Puterii de cumpărare a populației? Parcă am fi pe vremea cincinalului în patru ani și jumătate. Afirmațiile sunt ridicole și nu sunt aduse în fața nației rezultatele unor sondaje de opinie realizate în zona consumatorilor. Nu! Prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă sunt furnizate doar câteva informații, aruncate “ca din praștie” în spațiul public, întru folosul unor acuzații superficiale. Nu se ia în calcul faptul că populația României a devenit mai selectivă în ceea ce privește achiziționarea din supermarketuri a unor produse de Sfintele Sărbători ale Paștelui. Marii comercianții au sperat că „vor da lovitura” în ceea ce privește vânzările și, de aici, a început, se pare, povestea cu “scăderea Puterii de cumpărare a populației”. Așa-zisa scădere a Puterii de cumpărare, acum în preajma Sărbătorilor de Paști, a devenit deliciul unor politicieni. Ei refuză să creadă că o mare parte din români s-au aprovizionat cu produse tradiționale de la țară. În orașele agroindustriale, există locuitori, care mai au pe cineva acasă la țară și preferă să mănânce natural. Ei, dar nu toți românii gustă “drobul” ăsta preparat la repezeală de speculanții politici, care culmea sunt susținuți și de unii lideri considerați oameni serioși. În loc să fie pace și liniște, în săptămâna cea mare a Sfintelor Paști, unii au timp de tot felul de “rețete” belicoase, menite să conturbe sufletul, mintea și bucuria românilor, care se pregătesc pentru Praznicul cel mare al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Dumitru Ţimerman




















