Zilele trecute am întâlnit o MAMĂ, o mamă dintre atâtea, care are un copil „special”. De ce „special” ? Acest copil a fost încadrat la capitolul „dizabilităţi”, iar unii privesc de departe cu durere, compasiune şi solidaritate povestea tragică a acestei familii din Satu Mare. Sunt mai multe familii în această situaţie, care au copii „speciali”. Poveştile lor sunt bazate pe întâmplări stupide sau imprevizibile, în urma cărora unii copii au devenit „speciali”, doar tipul dizabilităţii este diferit, la fel şi problemele cu care se confruntă fiecare familie în parte.
Anul trecut, 2017, în luna lui octombrie, copilul unei familii din Sătmar a suferit un accident banal, în urma căruia a rămas imobilizat la pat. MAMA „s-a trezit” cu un copil aproape „legumă”, căruia doctorii nu i-au dat şanse de recuperare, iar unii medici i-au spus sec: ”creierul copilului e mort!”. Din copilul frumos şi ager, care era înainte de accident, nu mai rămăsese decât un corp aproape inert, care era hrănit de mamă prin sondă nazo-gastrică. Mama a încercat din răsputeri ca fiul ei să fie primit într-un spital de recuperare din ţară, dar i s-au închis toate „uşile în nas”. Mama, o luptătoare îndârjită, nu vroia să accepte resemnarea şi nu putea să creadă că nu se mai poate face nimic pentru copilul ei. Specialiştii în domeniul medical, la uşa cărora a bătut MAMA, nu vroiau să-şi asume riscul deoarece copilul era alimentat prin sondă şi cazul era tare complicat...
Bunul Dumnezu însă „lucrează prin oameni”, iar paşii MAMEI au fost îndrumaţi spre un Centru de recuperare pentru copilul cu handicap din Satu Mare. Fără niciun fel de reţinere, acest „copil special” a primit în cel mai scurt timp ajutorul mult aşteptat de mamă şi întreaga familie. Dincolo de sprijinul medical adecvat, mama şi copilul au primit încurajări şi sprijin moral, iar kinetoterapeuţii s-au ocupat de copil cu multă răbdare, devotament şi profesionalism. După câteva luni de tratament adecvat, copilul „special” şi-a revenit „ca prin minune”. Acum, el merge singur, se hrăneşte fără sondă, socializează la un anumit nivel inteligibil şi se bucură de viaţă.
Mama nu a uitat de clipele disperate prin care a trecut imediat după accidentul acestui copil nevinovat. Cu regret în glas a exclamat:” Din păcate, România nu e cel mai cald loc din lume pentru copiii cu dizabilităţi ! Există puţine grădiniţe şi şcoli pentru copiii cu nevoi speciale. Facilităţile sunt puţine, ajutorul de stat e foarte mic, să nu zic ridicol. Părinţii se spetesc din greu pentru a le oferi copiilor cu dizabilităţi tratamentele necesare. MAMA ajută şi se ocupă de copil pentru a-i acorda zilnic asistenţa necesară specifică tratamentului medicamentos şi de recuperare fizică. Tatăl a devenit singura sursă de venit, care munceşte din greu pentru a acoperi cheltuielile suplimentare aferente nevoilor deosebite ale copilului special. Când copilul tău e special, viaţa ta, aşa cum o ştiai, parcă se încheie... Planurile tale pentru o viaţă minunată, normală, sunt definitiv îngropate. Copilul tău SPECIAL nu va fi niciodată la fel ca majoritatea copiilor. Nu va trece niciodată neobservat, va avea mereu probleme medicale, mici sau mari, va fi mereu monitorizat, integrat, ajutat să se obişnuiească, măcar puţin, cu privirile şi remarcile nepotrivite ale celor care nu sunt SPECIALI!”.
Probabil, această scrisoare va ajunge şi la parlamentarii noştri sătmăreni, dar şi la cei din alte judeţe ale ţării, care, cu siguranţă, vor avea interpelări pe această temă în Parlamentul României, iar copiii cu dizabilităţi, cu legislaţia actuală aferentă, vor beneficia de o analiză specială în vederea modificării unor articole de lege. În urma acestor demersuri legislative, probabil se vor modifica şi facilităţile acordate acestor familii, care au în componenţa lor copii „speciali”. MAMA acestui copil „special”, care ne-a relatat povestea dramatică din familia ei, a dorit să adresăm, prin intermediul acestei „Opinii de gazetar”, şi un gând de încurajare pentru toate mămicile care au copii cu dizabilităţi: ”Dragi mămici ! Sunt convinsă că Dumnezeu ne-a dat aceşti copii pentru că probabil a simţit că putem face faţă la tot ce ne aşteaptă de acum încolo şi nicidecum nu trebuie să o luăm ca o pedeapsă. Consider că ignoranţa şi tărăgănarea unor decidenţi ar fi cea mai mare „pedeapsă” pentru copiii „speciali”!”
Dumitru Ţimerman
