Au început să se reîntoarcă acasă, românii...

Zilele trecute am cunoscut doi tineri sătmăreni, care s-au reîntors acasă de prin cele străinătăţi şi-au demarat o investiţie, demnă de apreciat, în domeniul legumiculturii. Unul dintre cei doi tineri a lucrat o vreme în Anglia, iar celălalt în Belgia. Salariile lor au fost consistente, motiv pentru care au reuşit să adune o sumă de bani şi pentru o posibilă investiţie în România. După câţiva ani, cei doi tineri s-au reîntors acasă la Satu Mare şi după mai multe studii de piaţă au decis să investească în domeniul legumiculturii. Au studiat zile în şir pe internet şi-au aflat câte ceva despre cultura tomatelor. După multe ezitări şi calcule eonomice concrete, cei doi tineri întreprinzători au cumpărat câteva hectare de pământ în zona unei localităţi apropiată de Satu Mare, au luat legătura cu doi ingineri horticoli, cu experienţă în domeniu şi-au construit un solar.

Investiţia a fost destul de costisitoare pentru cei doi tineri, dar au ales variantele cele mai eficiente. Au cumpărat trunchiuri de copac, pe care i-au decojit şi uns cu ulei ars, pentru protejarea acestora împotriva umiditării şi a cariilor. Au cumpărat folie şi într-un timp relativ scurt, ajutaţi de familie şi prieteni au ridicat un solar pe o suprafaţă de câteva zeci de arii. În final au dotat solariul cu un hidrofor, un recipient de 10.000 de litri şi instalaţiile de irigare prin picurare a plantelor. Cei doi ingineri de specialitate i-au sfătuit să cumpere răsaduri din soiul „Cristal”, pe care le-au plantat în luna iulie. Acum, în luna octombrie, producţia de roşii este deosebit de consistentă, astfel încât pe fiecare plantă există deja aproximativ 2 kilograme de roşii verzi. În mod special a fost selectat acest soi de roşii, care va rezista până în luna decembrie a acestui an. Sătmărenii vor putea gusta din aceste roşii româneşti, tratate biologic, dulci şi aromate şi în prima parte a iernii. Cei doi tineri sunt mulţumiţi de producţie, nu regretă că s-au reîntors acasă din străinătate şi preconizează ca investiţia să fie amortizată în aproximativ 10 ani.

Tinerii întreprinzători au afirmat că: „Oricâţi bani ai câştiga în străinătate, viaţa de acolo, petrecută printre străini, nu se compară cu viaţa de-acasă, din România !”. După cum afirmă şi alţi români, care au lucrat sau lucrează în străinătate, şi-acolo „lucrurile nu mai merg atât de bine”...şi că foarte mulţi români doresc să se reîntoarcă acasă, în România. Aceşti investitori români sătmăreni sunt de părere că statul român ar trebui să le ofere mult mai bune condiţii în vederea demarării unei investiţii în România, mai pragmatice, lipsite de o presiune fiscală mare şi de o birocraţie neproductivă pentru oamenii de acţiune. Cei doi legumicultori au întâmpinat deja probleme în ceea ce priveşte desfacerea roşiilor şi consideră că ar trebui să fie protejaţi, într-un fel sau altul, de către legislaţia în domeniu, care ar trebui revizuită. Tânărul care a lucrat în domeniul legumiculturii în Belgia a spus că acolo există un „preţ minim garantat” pe care statul îl acordă legumicultorior, producătorilor agricoli în momentul în care există disfuncţionalităţi în vederea valorificării producţiei agricole. Mulţi români ar dori să se reîntoarcă acasă, să investească în România, dar există anumite impedimente, care ar trebui analizate de aleşii poporului împreună cu reprezentanţii românilor din diasporă. În urma acestor analize, cadrul legal ar trebui revizuit în mod obiectiv în funcţie de realităţile existente în mediul de afaceri românesc. Se spune că investitorii străini sunt mai avantajaţi decât investitorii români autohtoni, iar de multe ori mare parte din profituri iau calea străinătăţii şi nu beneficiază statul român decât de o parte mică din acestea. Cei doi investitori sătmăreni, reîntorşi din străinătate, sunt foarte hotărâţi să-şi dezvolte afacerea şi sunt de părere că şi aici, acasă, se pot face bani pentru a trăi liber şi în mod decent în „sânul familiei”. Aceşti investitori români nu sunt singurii din România, care au avut „curajul” să investească în domeniul agriculturii. Unii români din diasporă afirmă că au existat cazuri în care unii prieteni, care şi-au adunat bani în străinătate, s-au confruntat cu tot felul de prejudecăţi, mentalităţi şi metehne birocratice, care au durat doi-trei ani până să poată definitiva o afacere în România. Pe bună dreptate, unii se întreabă dacă o anumită parte a legislaţiei în ceea ce priveşte investiţiile, cu documentaţiile aferente, nu servesc alte interese, străine de mediul de afaceri românesc. Bine, bine „interesul poartă fesul”, dar aleşii ar trebui să fie mai vigilenţi în ceea ce priveşte oamenii de afaceri români, atât din ţară, cât şi din străinătate, care doresc să aducă plus valoare în România, prosperitate şi implicit o creştere economică consistentă, capabilă să propulseze mediul de afaceri românesc la nivelul celui din ţările dezvoltate. „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta!”. Dar ţara suntem noi şi mai ales aleşii poporului, care trebui să elaboreze „legi noi la vremuri noi” avantajoase pentru investitorii români.

Dumitru Ţimerman
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble