Mi-au venit în minte nişte fulguiri de amintiri, pe care le ofer ziarului dreptăţii, de tradiţie, “Gazetei”... după mulţi ani de la naşterea Vetrei Româneşti, cu gândul la acei făuritori ai ei, în 1991, cu amintiri de excepţie, care, iată, fac deja parte din istoria ţării şi a Sătmarului, din istoria unor ciudaţi ani postdecembrişti. Sigur, timpul scurs în sufletul meu, nu are dimensiunea unui singur an, ci creşte la intensitatea unui secol de renaştere naţională. Ar fi fost atât de puternică perenitatea Vetrei Româneşti prin oamenii care, în fiecare oraş transilvan, s-a dovedit trainică şi... a fost, până când au apărut, nu ştiu de unde, indivizi infiltraţi, cu scopul de a o distruge “aproape din faşă”.
Vă mai amintiţi cum în acest oraş s-au adunat intelectuali de frunte şi au creat emoţionantul moment - jalon în istoria locală: naşterea Vetrei Româneşti! A fost o intimitate caldă a entuziasmului popular, cu mulţi participanţi, într-o adunare populară, veniţi de peste tot pentru a participa la naşterea Vetrei Româneşti, mama noastră, a tuturor românilor! Ce bucurie electrizantă cuprindea dăscălimea, cum fâlfâiau drapelele tricolore! Şi-au rostit gândurile regretatul profesor şi director de liceu, preşedintele de sindicat, omul minunat numit simplu Petre Mecea. Un altul, tot atât de entuziast a fost regretatul profesor şi director, consilier local, Ioan Boţ, apoi profesorul de fizică şi director la Colegiul Naţional “M. Eminescu” , fost deputat în Parlamentul României (din partea PUNR, mai târziu) - Ioan Pop şi mulţi alţi dascăli, ingineri, doctori, jurişti, muncitori de la Unio, 23 August, Combinatul 1 Mai, IPSUIC, Mondiala, IPL, din Carei, Tăşnad, Negreşti-Oaş, comune şi sate din tot judeţul. N-au lipsit preoţii - lucru care ne-a dat mult curaj. Vatra Românească, cum spunea Petre Mecea, s-a născut din durere! Din nevoia de unitate şi solidaritate românească. În Ardealul gândului biruitor, acolo era ţara cu strigătul Unirii de la 1600, 1859, 1 Decembrie 1918! Adică, “Noi suntem şi fără să ne înfiinţăm!”, cum se striga în mulţime, într-o atmosferă însufleţită. În Târgu Mureş a fost o amplă manifestare, dar şi la Satu Mare. O manifestare de suflet, de adevărată descătuşare a energiei şi voinţei românilor, care devenea un mesaj clar, că românii ardeleni şi cei răspândiţi prin lume, toţi avem o singură mamă sfântă a unui neam- Vatra Românească!
Vatra Românească venea să ţină piept furtunilor, provocărilor făţişe de după decembrie 1989. Conducerea Uniunii a cerut mai-marilor zilei adevărul, cunoaşterea lui, demnitatea românească. Au existat filiale în întreaga ţară, până în Basarabia, militând pentru apărarea demnităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, o armonioasă convieţuire interetnică, respectarea normelor statului de drept şi a valorilor poporului român. Această Uniune a Vetrei Româneşti s-a născut din amar, durere şi obidă. Din păcate, conducătorii de atunci au rămas surzi şi orbi. Promisiuni. Şi-atât! Provocările creşteau în intensitate şi s-a creat o masă critică în Ardeal. Îndemnul “Iubiţi-vă ca fraţii!” era bruscat grosolan şi metodic! Atunci s-au produs evenimente dramatice la Târgu Mureş, un mini război civil la 20 martie 1990. A fost zdrobit, cu sălbăticie, Mihăilă Cofar (Vă mai amintiţi scena prezentată pe ecrane luni întregi!). Au existat, din păcate, în jurul Vetrei Româneşti, pe lângă cele bune şi dezamăgiri, încercări, care i-au întunecat menirea - o serie de târguieli politice şi ciudate protocoale.
Treptat, după un timp, a luat fiinţă PUNR, cu o parte din cei valoroşi ai Vetrei Româneşti şi cu alţii noi, cu demnitate şi curaj. Un partid cu viziuni progresiste, cu idealuri de renaştere politică, de revigorare a tot ce înseamnă partid şi derivatele acestui substantiv, pe cale de disparişie. Aici în Satu Mare s-au evidenţiat oamenii de valoare, de stimă şi respect, oameni care au înţeles menirea acestui partid. S-a dovedit rapid, având deputaţi şi senatori în toată ţara, în centrele mari şi comune mulţi consilieri ce s-au impus prin seriozitate şi ataşament faţă de cei mulţi, prin dragostea faţă de dreptate şi adevăr, de neam şi limba română. Doamne, ce partid minunat a fost PUNR! N-a rezistat mult, pentru că la noi este o tradiţie de neînţeles: Cum s-a născut ceva bun, ceva ce duce la dezvoltare, progres şi bunăstare, trebuie intervenit (de undeva...) şi desfiinţat.
Mă gândesc la faptul că românul a inventat hora şi... ce ar împiedica să cuprindă tot globul, pentru că românul se identifică cu năzuinţele şi cu toate virtuţile umane! Oare românul poate fi scindat în inimă? Cred că nu!
Există în mine şi în dumneavoastră speranţa de a pune ordine în viaţa noastră publică!
Teodor Curpaş
