Sunt statornic în apostolatul cuvântului scris şi mai ales cel rostit, mai ales cel ce se referă la mamă. Sunt statornic şi în ceea ce priveşte misionarismul de apărător şi promotor al valorilor pe care o mamă le adună într-o viaţă în creşterea şi educarea copiilor ei! Nu sunt cuvinte în bogatul vocabular al limbilor de pe glob care să poată aduce slavă şi mulţumiri mamei fiecăruia dintre noi! Cum o mărturisesc mereu, cu mândria etalării unei diplome şi a unor distincţii şi onoruri oferite în viaţă, cea mai puternică dintre ele rămâne diploma de nobleţe a omului care-şi respectă mama, o preţuieşte, o laudă şi-i aduce mulţumiri chiar după “plecarea ei”! Ea, mama, te-a ridicat din modestul fiu al satului, dintr-o localitate uitată de lume, cu ancestrale îndeletniciri agro-pastorale, cu meşteşuguri ţărăneşti şi industrii casnice la omul demn, ce te afli astăzi : dascăl, inginer, medic, artist, demnitar etc. Câtă iscusinţă, artă şi, mai ales, mult suflet punea mama în anii formării noastre spre a deveni oameni adevăraţi, utili societăţii! Când au apărut în Ardeal evidenţele civile nominale ale populaţiei, prin anii 1700-1800, ele au înregistrat apelativele cu care familiile se distingeau între ele - zestre antroponimică, obârşiile, denumirile, trăsături fizice şi de caracter pregnante, calităţi şi defecte, porecle - ingenioase metafore!
Toate acestea porneau de la mamă, cunoscătoare a tot ce se numeşte creştere, dezvoltare, pricepere, dăruire şi mai ales iubire! Fiecare dintre noi păstrăm vie în suflet amintirea mamei, femeia simplă, curată, binevoitoare, păstrătoare de datini străbune şi sprintenă la minte şi cu o senină deschidere spre lumina cărţii. Sunt mulţi cei care au trecut prin copilărie, cu bune şi cu rele, care s-au format cu greu prin şcolile mari şi prin şcoala vieţii! Au făcut-o sub oblăduirea mamei şi... acum s-au dus încotro au văzut cu ochii sau pleacă, încât numărul celor care au părăsit ţara a trecut de 5 milioane. Doamne, mai mare necaz pentru familii şi pentru ţară nici nu trebuie! Câtă durere în sufletul părinţilor, care visau la o bătrâneţe liniştită şi meritată alături de copii şi de nepoţi, dar... iată că nu se pot bucura de aşa ceva. Câtă cheltuială făcută de statul român pentru formarea lor în şcoli şi facultăţi, câtă zbatere a părinţilor pentru întreţinerea copiilor în centrele universitare puternice! Se spune că învăţământul e gratuit! Aiurea! Este mai costisitor ca pe timpurile trecute, cu mult mai costisitor! O ştiu doar părinţii!
Cert este că nu mic este numărul celor care, plecând din această vatră, au atins alte orizonturi, au făcut şcoală temeinică, au dobândit măiestrie în arte sau în meşteşuguri, au devenit intelectuali de aleasă ţinută. Sunt puţini din cei ce formează “elitele româneşti” care refuză modelul românesc şi nu rămân constanţi în convingeri, limpezi, asemenea izvoarelor ce se adună în şuvoiul râului tumultos al existenţei lor.
“Când lauzi, nu dai nimic : recunoşti” - a constatat şi ne-a îndrumat de dincolo de mormânt Nicolae Iorga. Marele pedagog naţional ne cere să evaluăm fără patimă şi cu certă măsură fiinţa şi fapta contemporanilor noştri. Aşa o facem şi pentru mama-ţară şi mai ales pentru tot ce înseamnă mama - icoana sufletului nostru. S-o facem, cel puţin acum, când se apropie Ziua Mamei, o sărbătoare de simţire aparte, unică, o sărbătoare care te face să te cutremuri gândindu-te la cea care ţi-a dat viaţă!
Nu lauda, ci recunoştinţa şi “dreapta cumpănă a gândirii” ne-au îndrumat să întrupăm în cuvinte reflecţiile noastre la această distinsă sărbătoare în care ne cinstim mamele, le omagiem, le mulţumim şi le cerem iertare pentru greşelile pe care le-am făcut voit sau nevoit!
Am strâns în cupa violacee a brânduşei şi un bucheţel de ghiocei albi ai primăverii, culeşi dintr-o rarişte de pădurice, câteva mărgele de rouă din esenţe tari ce definesc o personalitate puternică, unică, iubitoare - mama adevărată, iubitoare de copii! Se spune că o mamă se trudeşte toată viaţa şi creşte zece copii, le face educaţie, îi hrăneşte, îi poartă prin şcoli, le face tot ce trebuie pentru formarea lor, dar... zece copii nu pot avea grijă de mama lor, atunci când are nevoie de aşa ceva! Păcat! Zadarnic au făcut şcoli înalte. De sufletul lor nu s-a lipit “recunoştinţa şi obligaţia fiilor faţă de mamă”! Am mai spus-o: Greu se mai fac oamenii - oameni!
Să ne aducem aminte, cu pioşenie, cum, cu ani în urmă, unde am văzut, pentru prima oară, lumina zilei, grija mamei care a vegheat zi şi noapte, ani în şir la înălţarea fiecăruia dintre noi, mame care s-au sacrificat şi au dăruit din ele tot ce-i important - sufletul de mamă! Acum, ne apropiem de sărbătoarea ei! Să ne gândim ce-i oferim celei în viaţă şi celor care au fost chemate la Bunul Dumnezeu! Vom reveni cu materiale utile pentru toţi cei care au înţeles ce înseamnă MAMA!
Teodor Curpaş
