ARESTARE. INFRACTOR periculos, reținut la Petea. Este SĂTMĂREAN și este CONDAMNAT la ÎNCHISOARE

ARESTARE. INFRACTOR periculos, reținut la Petea. Este SĂTMĂREAN și este CONDAMNAT la ÎNCHISOARE

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român în vârstă de 32 de ani, care era căutat de autoritățile române pentru săvârşirea infracțiunii de lovire.

Noaptea trecută, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român V.G, în vârstă de 32 de ani, din județul Satu Mare.

La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România. Pe numele acestuia, Judecătoria Satu Mare a emis, în 23 iulie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul are de ispășit o pedeapsă privativă de libertate de un an cu închisoarea, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble