“În genunchi pe treapta Raiului”, de pr. Gabriel Chereji

Aceasta este cartea ce va intra la tipar peste puțin timp, semnată de un mare vrednic preot ortodox, care, de fapt, nu este la prima apariție editorială. Nici nu te-ai gândi că într-o localitate mică, cu aproape 200 de credincioși, cu copii cu tot, să întâlnești un preot care schimbă total mentalitatea locuitorilor, felul de a trăii și a conviețui. Și iată, la Cuța, ce aparține comunei Socond, preotul Gabriel Chereji, după trei ani de slujire într-o parohie dintr-un cartier mărginaș al Parisului, se întoarce cu doamna preoteasă și cu cele două fetițe în România, dar nu în capitală sau capitală de județ, cum am fi porniți să credem despre unul ce vine din marele centru de cultură al Europei, ci în Cuța - localitate pe care nu o găsești ușor pe multe hărți!

Acest preot se simte minunat în Cuța și se încadrează teribil în mersul ascendent al ridicării nivelului de trai al colectivității umane de acolo, devenind personajul principal a tot ce se întâmplă acolo. În puținul timp preotul Gabriel a realizat cu credincioșii și copiii satului lucruri aproape incredibile, legate de biserică, de relațiile cu instituțiile statului, de apropierea, prin credință, a oamenilor, de formarea unor trăsături de caracter ale locuitorilor, multe din ele date uitării! Sunt lucruri adevărate, văzute de camerele de luat vederi și simțite de oameni. Câte șantiere au fost inaugurate la biserică și în jurul ei... și toate finalizate. Până în data de 22 septembrie vor fi închise cu succes toate șantierele, dată la care P.S. Timotei Sătmăreanul, cu un sobor de preoți și cu mulțimea de credincioși va sfinți o serie de lucrări care au cunoscut o finalitate de excepție. Sigur, preotul, zi de zi, vorbește cu bolnavii de acolo, merge la ei acasă, iar doamna preoteasă rămâne cel mai de seamă sfătuitor și ajutor al părintelui Gabriel. O demonstrează lecțiile cu copiii din duminicile de vacanță, taberele organizate, orele de religie în biserică și lecțiile educative. Am fost de câteva ori, de sărbători, la biserica din Cuța și am rămas impresionat de mulțimea de credincioși, de fii ai satului care se întorc cu drag la biserica lor. Cartea de rugăciuni, de 120 de pagini, format mare, “își propune să creioneze o altfel de pravilă a rugăciunii, astfel încât rugăciunile care sunt armonizate în poezii cu rimă să fie ușor de înțeles pentru fiecare creștin de rând” spune autorul în introducere. Mi-am dat ușor seama că autorul Gabriel Chereji, în cele 120 de pagini, a reușit să structureze cele 60 de rugăciuni în patru capitole mari. Primul se referă la rugăciunile obișnuite și cuprinde 24 de rugăciuni: De mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu; pentru bolnavi; pentru pace; de slavă lui Dumnezeu; pentru părinți, pentru copii, pentru frați și surori, pentru bunici; pentru vecini; pentru prieteni; pentru femeia care nu poate avea copii; pentru cei săraci; pentru soț sau soție; pentru duhovnic; pentru binele primit de la oameni; pentru vreme de necazuri; pentru eroii neamului; pentru cei adormiți; de smerenie; de laudă lui Dumnezeu. Al doilea capitol se referă la rugăciunea către Maica Domnului (către Născătoarea de Dumnezeu), al treilea capitol fiind dedicat rugăciunilor către sfinții lui Dumnezeu; către îngerul păzitor; către sfântul prooroc Ioan; către sfinții Trei Ierarhi: către Vasile cel Mare; către Grigore Teologul; către Ioan Gură de Aur; către Sfânta Cuvioasa Parascheva; către Sfântul mucenic Dimitrie etc.

Ultimul capitol este dedicat, prin cele 9 rugăciuni, copiilor: Doamne ești inimuca mea; Iisuse al meu prieten bun; rugăciune către Maica Domnului; pentru prieteni; pentru părinții mei; către îngerul păzitor; pentru bunici; pentru frate; pentru sora mea.

Autorul este conștient că “uităm că orice rugăciune a noastră ne înfățișează în taină cu genunchii pe treapta Raiului”! Prin rugăciune, omul își cunoaște menirea vieții sale și este focul viu care adăpostește lumea de pierirea sa. Prin aceste rugăciuni autorul dorește să deschidă inima omului spre simplitatea și trăirea rugăciunii ca un organ primordial al comunicării omului cu Dumnezeu. Este o carte așteptată de toți credincioșii! Mai mult, preotul a făcut cele 12 pricesne ale sale printr-o înregistrare de excepție, realizată cu Binecuvântarea P.S. Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înregistrări de mare reușită tocmai prin talentul pe care-l are părintele Gabriel. Amintesc din ele: Unde să mă duc eu, Doamne? Maică Sfântă și Milostivă; O, părinte al mângâierii; Multe-s relele pe lume; Dacă n-ai fi tu, Iisuse; La ce-mi folosește oare?; Ce dulce-i viața cu Isus. Remarc versurile de bună calitate, drept confesiune discretă și profundă atitudine și asumare – toate adunate în acest frumos altar al cuvintelor! Felicitări, părinte Gabriel Chereji! Nu poți avea în jurul domniei tale decât prieteni adevărați!

Teodor Curpaş
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble