VIDEO/FOTO. Viorica Dăncilă, primită cu CĂLDURĂ în TOT județul. Președintele de care România are nevoie!

VIDEO/FOTO. Viorica Dăncilă, primită cu CĂLDURĂ în TOT județul. Președintele de care România are nevoie!
|||||||||||||||||||||||||||

Premierul Viorca Dăncilă, candidatul PSD cu șanse reale la funcția de președinte al României, a făcut vineri un adevărat tur de forță în județul Satu Mare. A vizitat Piața Someș, fabrica Alu Menziken din Medieșu Aurit, s-a întâlnit, rând pe rând cu medieșenii, sătmărenii și careienii. Pe tot locul pe unde a fost, Viorica Dăncilă a fost primită cu buicurie, cu aplauze și cu îmbrățișări calde.

”Nu ne lăsați la Iohannis!”


Premierul Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a fost primită cu brațele deschise și căldură la Satu Mare , cu speranța că vom continua să fim aceia care fac bine României.

Premierul Viorica Dăncilă, însoțită de secretarul general al PSD, Fifor Mihai, ministrul Agriculturii Petre Daea, ministrul Apărării Naționale, senatorul Gabriel Les, președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, deputatul Ioana Bran, președintele executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor, și o parte din staff-ul PSD Satu Mare, a făcut în vineri dimineață o vizită în Piața Someș din municipiul Satu Mare.

Candidatul PSD la alegerile pentru președinția României a fost primită cu multă căldură de cei prezenți în piață la ora respectivă. Oamenii se tem de tăierile pe care viitorul Guvern le anunță, se tem pentru ziua de mâine și pentru viitorul copiilor.

”Nu ne lăsați la Iohannis”, a fost mesajul multor sătmăreni prezenți în piață.

Viorica Dăncilă le-a spus sătmărenilor cu care s-a întâlnit în Piața Someș din municipiul Satu Mare că nu va renunța nicio clipă să lupte pentru dreptul pe care îl au de a trăi decent în țara lor. ”În primul rând, merită un preşedinte care să-i unească pe români şi nu să-i dezbine, merită un preşedinte care să fie în mijlocul românilor şi nu să-şi aducă aminte de ei din cinci în cinci ani când vin alegerile. România merită un preşedinte care să reprezinte ţara noastră cu demnitate în forurile europene, care să lipte pentru această ţară”, a spus președintele PSD, Viorica Dăncilă.

Mai mult decât atât, Viorica Dăncilă a declarat că crede în șansele ei să ajungă președinte al României. ”Cred că şansele sunt foarte mari pentru că eu chiar cred în oameni şi chiar cred în poporul român şi cred că această ţară merită mult mai mult din partea preşedintelui României”, a mai spus Viorica Dăncilă.


În vizită la Alu Menziken


În continuare, premierul Viorica Dăncilă a vizitat fabrica Alu Menziken de la Medieșu Aurit, o investiție care a beneficiat de un ajutor de stat de 20 de milioane de euro și a generat sute de locuri de muncă. Până în acest moment, pentru ridicarea fabricii de la Medieșu Aurit s-au investit aproximativ 60 de milioane de euro și s-au creat aproximativ 250 de locuri de muncă. Din investiția totală, aproximativ 20 de milioane de euro provin din ajutorul de stat oferit de Guvernul României, prin Ministerul de Finanțe.

Premierul Viorica Dăncilă a fost însoțită de secretarul general al PSD, Fifor Mihai, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul Agriculturii Petre Daea, ministrul Apărării Naționale, senatorul Gabriel Les, secretarul de stat Dragoș Titea de la Ministerul Transporturilor, președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, președintele executiv Mircea Govor, deputatul Ioana Bran și o parte din staff-ul PSD Satu Mare.

Întâlnire cu medieșenii

Apoi, premierul Viorica Dăncilă a fost primită azi cu multă căldură și cu brațele deschise la Medieșu Aurit de oameni simpli care cred că șansa României este să fie condusă pentru prima oară de o femeie de la Palatul Cotroceni, de un președinte care a adus stabilitate și care a îndemnat în ultimii ani la consens și unitate.

Viorica Dăncilă le-a spus medieșenilor că nu vom înceta nicio clipă lupta cu cei ce vor să readucă lipsurile, tăierile, austeritatea și regresul. Când pierd ei, românii câștigă.

 

Apreciată de sătmăreni


Întoarsă la Satu Mare, Viorca Dăncilă a participat la o ședință la sediul PSD. La finalul acesteia, premierul României a decis să meargă pe jos până la Statuia Ostașului Român unde urma să aibă loc ceremonia militară dedicată Zilei Armatei Române. Pe tot traseul, Viorca Dăncilă a fost primită cu căldură.

Apoi, premierul României a participat la ceremoniile organizate la Satu Mare și Carei în onoarea Zilei Armatei Române.


Baie de mulțime la Carei


După ceremonia de la Carei, Viorica Dăncilă a fost pur și simplu invadată de careieni și de cei din împrejurimi. Au îmbrățișat-o, au aplaudat-o, și-au făcut poze cu ea.

Careienii s-au convins azi că Viorica Dăncilă este candidatul care poate face ca România să continue să crească și să meargă înainte, nu înapoi! Că este președintele de care România are nevoie! Este candidatul care seamănă iubire și nu ură, cea care își dorește o viață mai bună, mai demnă și mai liniștită pentru români și nu tăieri de salarii și pensii. Nu lipsuri, austeritate și regres!

Viorca Dăncilă despre sătmăreni

Președintele PSD, Viorica Dăncilă: ”Sătmărenii sunt oameni gospodari și muncitori, cu frică de Dumnezeu și dragoste de țară! M-am bucurat să le fiu astăzi alături și să înțeleg că ceea ce își doresc acum e un președinte căruia să îi pese de ei și să le fie alături, un președinte care să lucreze pentru bunăstarea și liniștea lor.

Oamenii s-au săturat să fie disprețuiți și umiliți, s-au săturat de aroganța și iresponsabilitatea lui Klaus Iohannis și a partidelor de dreapta, care astăzi anunță din nou tăieri. Voi lupta împotriva tuturor celor care vor să facă rău acestui popor și o voi face pentru toții românii care m-au privit în ochi spunându-mi că au încredere în mine!”

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble