M-au impresionat cuvintele - dedicație ale domnului Mircea Coloșenco, pe cartea semnată de cunoscuta Doina Sălăjan “O sută și una de poezii” apărută în acest an la Editura Academiei Române. O adevărată antalogie cu multe repere critice, de mare valoare, și cu o prefață ce-l “mișcă” pe orice cititor avizat și chiar neavizat. Mircea Coloșenco, în “Doina Sălăjan - martoră a unui trecut poetic perdant și al altuia recuperat”, o prezintă pe Doina Sălăjan, născută tocmai în orașul meu de suflet, Beiuș, ca pe una dintre cei mai valoroși “vulcaniști” (și nu exagerez cu nimic) despre care s-a spus și s-a scris puțin. Și ea este unul din cei care au avut de suferit datorită gândirii progresiste, dar reabilitarea social-politică a avut loc în 1964, când urmează studii superioare de invidiat, fiind reprimită în U.S.R., fiind chiar secretar literar al acesteia.
Aflăm că Doina Cornelia Sălăjan a făcut donație Bibliotecii Academiei multe documente valoroase din colecția proprie. Aș aminti corespondența cu poetul Nicolae Labiș din anii 1954-1956, cu care a fost colegă la Școala de Literatură și Critică Literară “Mihai Eminescu” din București ( scrisori nedatate, altele datate, manuscrise, dedicații, poezii ale Doinei). În “Amintiri...”, Doina Sălăjan n-a uitat să spună că s-a născut “pe la ora prânzului” și, după lecturarea cărții de față, pot afirma cu mândrie că orice mic dejun al cititorului poate fi însoțit de oricare poezie din cele 101! Acolo pe malurile Crișului Negru s-au plimbat generații de oameni valoroși ce nu-și uită renumitul liceu “Samuil Vulcan”, care, în cei 191 de ani de existență, se păstrează și azi cu mândrie atât de meritată!
În capitolul “Repere critice” întâlnim numeroase nume cunoscute, care apreciază creația poetică a Doinei Sălăjan (Lucian Raicu, Valentin Cristea, Fănuș Neagu, Ion Popescu, Alexandru George, Z. Cârlujea, Nicolae Manolescu, Alex Cristelecan etc.).
Îmi aduc aminte că în “Gazeta de Nord-Vest” am scris, în 2014, despre volumul ce m-a impresionat mult “Poeme roz cu franjuri negre”. Din corespondența cu Nicolae Labiș se evidențiază puternica afecțiune dintre cei doi poeți, lucru ce se simte din scrisoarea din 15 iulie 1956 din Mălini, care se încheie: “... Eu sunt puțin trist dar foarte liniștit. Dacă nu m-ai uitat deja, scrie-mi! Cu aceeași afecțiune, Nicolae Labiș.” Și așa... sunt redate 11 fragmente din frumoasa corespondență, plus dedicațiile de pe volum. Sunt trecuți 57 de autori ce au apărut în ciclul “O sută și una de poezii” și cei care doresc volume din ciclu se pot adresa pe e-mail: educad@ear.ro, tel. 021/318.81.46.
Răsfoind poemele Doinei Sălăjan, așezate în ordinea anilor, am descoperit versuri admirabile, trăite cu afecțiune și transmise nouă, cititorilor, cu o puternică aducere aminte. “Iubitule, am dulce chef de joacă -/ Să mergem azi pe albele alei,/ Din crengi să cadă albă promoroacă,/ Să ne presare-n păr argintul ei”. (Bătrânii îndrăgostiți). Sau în “Trista sănătate”: “M-am vindecat de patimi fără voie,/ Al insomniei cearcăn îl pierdui./ Cinică, vindecarea îmi impune/ Nevruta robustețe din statui”.
Un poem cu spațiul liric adjudecat de autoare, printr-o modestie seniorială, este “Poem imposibil”, cu originalitate firească, ce nu trebuie să fie demonstrată. Cele 18 strofe sunt magistrale, dar mă opresc la a doua: “Cine poate în viață să se tragă deoparte/ Ferit de-a mulțimilor goană avidă,/ Ar putea să rămână liniștit și în moarte,/ Culcat ca în patu-i, într-o albă firidă.” Poezia surprinde tocmai naturalețea, elementele de stabilitate ale lumii în care trăim. În alte poeme întâlnim actul privirii ca un centru vital de alchimie, ca în “Grijile zilei”: “Azi, când am deschis frigiderul/ Înăuntru era numai gerul!/ O promoroacă bătrână/ Peste-un strop de smântână/ Și o floare de gheață/ În loc de dulceață./ Ne gândirăm cu toții-n ce chip să/ Ne războim cu marea-ne lipsă/ După care hotărâți și în grabă/ Ne apucarăm de treabă”.
Oricum, dacă aş fi părtaş la o lansare de carte a autoarei, aş sublinia faptul că litera şi spiritul poetei îşi găsesc temeri în intensitatea subiectelor abordate, în straturile de adâncime ale versurilor, în promptitudinea argumentelor, fără ambiguităţi şi un ton plin de vigoare. Sunt sigur că Mircea Coloşenco îi cunoaşte bine opera şi, de aceea, a selectat din multele aprecieri ale criticilor literari ( de la “Gazeta literară”, “Viaţa românească”, “România literară” etc.)
Mircea Coloşenco nu uită să prezinte şi câteva volume de versuri: Transfigurări, Umbra faptei, Amintirea miresmelor, Smalţuri, Premiul Asociaţiei Scriitorilor.
E adevărat că fiecare carte este esenţială în biografia autorului, dar acum Doina Sălăjan aduce un imbold pentru regăsirea sinelui prin mântuire, ea fiind purtătorul de mărgean pur în trecerea dinspre ieri perdant spre sfârşitul de lumi cu rănile nevindecate ale unui destin ce amplifică. Mulţumesc pentru această carte lui Mircea Coloşenco şi felicitări autoarei!
Teodor Curpaş
